Video ANIMAŢIE. Poliţist, mort în accident de ATV, înainte de ziua lui. S-ar fi întrecut cu prietenii
Anchetă delicată în Maramureş. Criminaliştii trebuie să afle adevărul despre moartea unui coleg de-al lor, un poliţist de frontieră în vârstă de 24 de ani, care a pierit în timpul unei plimbări cu ATV-ul. Există martori care spun că poliţistul făcea întrecere cu nişte prieteni şi că unul dintre aceştia i-ar fi lovit vehiculul care a derapat şi s-a zdrobit de un stâlp.
Prietenii poliţistului, care încearcă, în aceste imagini, să îl readucă la viaţă, vor fi audiaţi în seara aceasta de anchetatori. Investigaţia trebuie să stabilească de ce a făcut Adrian brusc un viraj la stânga. În acel moment a pierdut controlul ATV-ului, care a lovit în plină viteză stâlpul unei bariere de cale ferată.
Medicii nu au mai putut face nimic
Doctorii nu au putut, însă, decât să declare decesul poliţistului. Anchetatorii vor verifica şi declaraţia unor martori care vorbesc despre o întrecere pe şosea.
"El s-a întrecut. Erau vreo patru şi ultimul cu motoreta mai mare i-a dat cu roata în spate şi drept acolo l-a aruncat. Ei au venit cu o viteză dezastru", a povestit un martor al tragediei.
Adrian terminase şcoala de agenţi acum doi ani şi fusese repartizat la Aeroportul Otopeni, dar ceruse să fie transferat în Maramureş, judeţul natal. După moartea lui violentă, iubita sa a umplut locul tragediei cu flori şi lumânări şi a postat pe Facebook un mesaj tulburător.
Un tânăr polițist iubit de toți
Adrian, care ar fi împlinit 25 de ani peste câteva zile, era totul pentru ea. Directoarea şcolii unde a învăţat poliţistul vorbeşte despre o pierdere a întregii comunităţi.
"Un copil exemplar, un exemplu pentru mulţi. L-a comportament, un copil de milioane. Suntem devastaţi", a declarat Loredana Luşcan, directoarea şcolii unde a învăţat Adrian.
Ţara noastră rămâne în topul sinistru al ţărilor cu cele mai multe decese pe şosele: peste 900 de oameni au murit în accidente rutiere de la începutul anului.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰