Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Atletism: Marian Oprea, primul român calificat în finala CE indoor

Triplusaltistul Marian Oprea este primul atlet român calificat într-o finală la Campionatele Europene indoor de la Praga, după ce vineri dimineața a obținut a doua performanță a calificărilor, cu rezultatul de 16,63 m, realizat din prima încercare

de Redactia Observator

la 06.03.2015 , 13:03

Triplusaltistul Marian Oprea este primul atlet român calificat într-o finală la Campionatele Europene indoor de la Praga, după ce vineri dimineața a obținut a doua performanță a calificărilor, cu rezultatul de 16,63 m, realizat din prima încercare

Fostul vicecampion olimpic, dublu medaliat european, cu bronz, în sală, Marian Oprea, care va împlini peste puțină vreme 33 de ani, și-a etalat experiența de concurs încă de la prima încercare, cu o tentativă "la siguranță", la 29 de centimetri de prag, reușind, și în aceste condiții, cel mai bun rezultat al sezonului pentru el, 16,63 m.

De altfel, se preconizează un noul sistem de măsurare, de la bătaie, și nu de la prag, sistem care a și fost utilizat la un recent concurs, la săritura în lungime feminin, sârboaica Ivana Spasovic "câștigând" cu măsurarea de la desprindere 16 cm (de la 6,83 m la 6,99 m).

Articolul continuă după reclamă

A doua încercare a lui Marian Oprea a fost depășită, iar a treia n-a mai efectuat-o, pentru a nu forța inutil. Primul în calificări, rusul Dmitri Sorokin — 16,76 m, a fost singurul care a îndeplinit pretențiosul barem de 16,75 m, din prima încercare.

Pe acelaşi subiect

Celălalt reprezentant al țării noastre la triplusalt, Alexandru Baciu, a terminat modest preliminariile, abia pe locul 17, cu 15,79 m.

În seriile probei feminine de 400 m, Adelina Pastor (locul 5 în seria I, cu 53"37/100) și Bianca Răzor (poziția a 3-a în a treia serie, cu 53''76/100) au ratat calificarea în semifinale.

Tot în reuniunea de dimineață concurează pentru calificări săritoarele în lungime Alina Rotaru și Florentina Marincu, precum și Claudia Bobocea, în seria a 2-a a primului tur al probei de 3.000 m.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Evenimente » Atletism: Marian Oprea, primul român calificat în finala CE indoor