Video "Avem un proiect unic în România". Satul Muscelean, locul în care timpul pare că a stat pe loc: cât costă cazarea într-o căsuţă de poveste
Case cu arhitectură autentică, mâncare tradiţională la ceaun şi peisaje răpitoare, toate stau ascunse pe tărâmul muscelean prea puţin cunoscut turiştilor. Din dorinţa de a descoperi frumuseţile zonei, o echipă Observator a pornit în căutarea locurilor în care timpul pare că a stat pe loc. Şi a găsit o invitaţie la relaxare şi călătorii.
La două ore şi jumate de condus de Bucureşti, oaza de frumuseţe ne aşteaptă. Departe de zgomotele oraşului, în inima pădurii, fără asfalt şi betoane. Am ajuns într-un loc de poveste, la doar 15 kilometri de Câmpulung Muscel. Satul Muscelean găzduieşte 14 căsuţe desprinse parcă din poveştile bunicilor, care îi aşteaptă pe turişti să experimenteze autenticul românesc. Turiştii intră imediat în atmosfera care aminteşte de casele bunicilor, dar care oferă şi confortul vieţii moderne. Înţolite cu covoare şi cuverturi cusute de mână, camerele miros a copilărie, spun turiştii. Mulţi vin din Germania, Polonia sau Franţa şi recunosc - frumuseţea trece prin stomac. Pe lângă atmosfera de basm şi imaginile instagramabile, sunt atraşi de vestita mâncare la ceaun.
Căsuţa Bunicilor poate găzdui 8 persoane şi se închiriază integral
Cazarea într-o asemenea căsuţă costă 280 de lei pe noapte în timpul săptămânii şi 320 în weekend. A fost o idee de afaceri pornită din pasiune pentru România tradiţională, spune proprietara complexului turistic. "Ideea acestui complex a pornit de la a crea şi de a conserva, îndeosebi, tot ce ţine de tezaurul românesc, de cultura românească, de arhitectura românească şi îndeosebi, de cea musceleană. Avem un proiect unic în România, căsuţele noastre sunt amplasate pe coline, pe deal, ceea ce a făcut mai grea construcţia lor. Oamenii sunt destul de încântaţi când ajung şi văd aici, majoritatea spun că e mult mai frumos în realitate decât în poze", a declarat Ileana Ciucă, proprietar Satul Muscelean.
Din Satul Muscelean, la o oră de mers şerpuit pe la poalele munţilor Iezer, ajungem în alt punct de atracţie pentru turişti. Comuna Corbi. În judeţul Argeş se găseşte şi mănăstirea Corbii de Piatră, sculptată în stâncă înaltă de 13 metri. Multe legende leagă acest loc de uriaşi, dar şi de daci. Ar fi fost loc de jertfă pentru strămoşii noştri dar şi un loc construit de uriaşii care ar fi trăit aici, pe vremuri. La doar un kilometru de mănăstirea Corbii de Piatră, o căsuţă albastră ne face cu ochiul. Îl căutăm pe proprietar pentru a-i afla povestea şi descoperim că este cea mai veche casa din comuna Corbi. Căsuţa albastră este acum, muzeu. "La 1863, unchiul bunicii, Sighebeanu Ion, s-a împroprietărit aici, după Cuza, ştiau bunicii. Acum a devenit una dintre cele mai vizitate curţi din România", a declarat Nicolae, proprietar.
Au fost 100 de căsuţe albastre în comuna Corbi. Astăzi, au mai rămas doar 5. Cu imaginea lor în minte, ne luăm rămas bun de la nea Nicolae şi continuăm drumul, chemaţi parcă de un cântec vechi de flaut. Puţin mai departe găsim Căsuţa Bunicilor, o construcţie de epocă, transformată de proprietari în loc de popas pentru turişti. Căsuţa Bunicilor poate găzdui 8 persoane şi se închiriază integral, pentru cel puţin două nopţi, cu o mie de lei pe noapte. Şi acestea sunt doar o parte dintre minunăţiile de pe târm muscelean. Călătorul care se oboseşte să mai descopere şi altele va fi răsplătit cu frumuseţe, spun localnicii. Care se oferă să îi găzduiască, uneori, chiar şi în şurile cu fân.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰