Video Băiețel roman, găsit după 2.000 de ani cu jucăriile lângă el. Părinţii au vrut să îi facă trecerea mai uşoară
Descoperire arheologică unică la Constanta. Intr un sarcofag de piatră s a găsit copil roman, cu jucăriile și florile depuse la înmormântare, în urmă cu aproape două milenii. Deschiderea mormântului, transmisă în direct pe Facebook, s-a transformat rapid într-un spectacol cu oficiali locali.
După aproape două mii de ani, arheologii au găsit "Băiețelul de la Tomis", un copil roman. Sarcofagul a fost descoperit într-o curte privată din zona Flămânda, iar starea de conservare i-a uimit pe specialiști. Nu doar obiectele din piatră sau metal au rezistat trecerii timpului, ci și materiale extrem de fragile.
"Am avut şansa să îl găsim absolut intact! De la sigiliile de fier cu plumb prinse în laterale, până la mortarul care încă îl sigila complet", a declarat Cătălin Nopcea, arheolog.
"Avem obiecte din bronz pe mâna dreaptră, vom vedea. Una din ele este o bulla, care este specifică în general mormintelor de băieţi. Şi se pare că avem şi brăţări", a declarat Constantin Băjenaru, cercetător.
Indiciile că ar fi un băieţel roman
Medalionul de tip bulla este unul dintre indiciile că mormântul aparținea unui băiețel roman. Cercetătorii estimează că băieţelul avea cel mult cinci ani. Lângă rămășițele sale, se mai aflau bijuterii, jucării și o monedă.
"Au fost descoperite și jucării. Unele dintre era sunt zornăitori, probabil, și un căluț cu rotițe, care se trăgea după copilaş. Deasupra, familia îndoliată a depus ghirlande de flori care se pot vedea încă, încă foarte bine", a declarat Ana Hamat, cercetător.
Momentul istoric a atras imediat oficiali locali, care au venit sa vadă personal descoperirea. Deschiderea sarcofagului a fost transmisă live pe pagina de Facebook a consiliului Judeţean, iar imaginile au scos la iveală o serie de gafe de procedură.
Angajații Consiliului Județean nu au mai îmbracat combinezoane de protecţie, au rămas cu hainele de stradă, purtând doar niște simple măști pe față
"Ca întotdeauna, se stârnește rumoare și apar oameni care vor să pună mâna. Este adevărat că este lume multă, dar este şi curiozitatea. Masca e obligatorie. Masca şi mănuşile, asta e! Pot fi bacterii", a declarat Gabriel Custurea
istoric.
Descoperirea ar putea dezvălui detalii neștiute despre ritualurile funerare ale romanilor. Mâine, arheologii vor prezenta primele concluzii ale cercetării și informații suplimentare despre "Băiețelul de la Tomis".
