Video Bărbat din Bistriţa, anchetat după ce a agresat şi a răpit doi copii de 11 şi 12 ani dintr-un parc
Poveste incredibilă în oraşul Bistriţa. Un bărbat aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a luat pe sus doi copii de 11 şi 12 ani dintr-un parc şi i-a băgat în propria maşină. Copiii au reuşit să sară din autovehicul, iar ulterior a fost alertată şi poliţia.
Totul ar fi pornit în urma unor neînţelegeri cu privire la nişte jucării pe care fiul bărbatului le-ar fi abandonat într-un parc şi pe care le-au găsit cei doi copii.
Pe fondul neînţelegerilor legate de jucării, bărbatul i-ar fi lovit şi i-a urcat apoi cu forţa în maşină.
Copiii au reuşit să sară din maşină. Unul dintre ei a alertat alte persoane care la rândul lor au sunat la poliţie.
"În scurt timp, un echipaj din cadrul Biroului Rutier a depistat autoturismul în cauză și pe conducătorul acestuia. Bărbatul de 33 de ani a fost condus la sediul Poliției, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat", a transmis IPJ Bistriţa Năsăud.
Bărbatul a fost iniţial reţinut pentru 24 de ore. Ulterior a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale și cei ai Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Bistrița continuă cercetările în acest caz.
