Video Bătălia roşiilor româneşti: Fermierii trebuie să vândă tone de tomate ca să încaseze subvenţia de la stat
A fost o primăvară vitregă pentru agricultură. Nici roşiile nu s-au copt prea repede. Pentru cei înscrişi în programul Tomata a început deja cursa contra cronometru pentru vânzarea legumelor. Ca să încaseze ajutorul de la stat, fermierii trebuie să vândă cantităţi uriaşe de roşii, motiv pentru care au cerut să fie păsuiţi încă o lună faţă de termenul stabilit prin program. Au primit doar două săptămâni.
Trei lei au ajuns să coste roşiile româneşti. Tarabele din pieţe sunt pline de marfă. Cine a ieşit mai târziu cu legumele în târg stă cu ochii pe cântar şi cu sufletul la gură.
Fermierii trebuie să vândă tone de tomate ca să încaseze subvenţia de la stat
Cristina Oprea, reporter Observator: Pentru a încasa subvenţia, fiecare producător trebuie să vanda trei mii de kilograme de tomate, pentru fiecare o mie de metri pătraţi cultivaţi. O ţintă tot mai greu de atins, pe măsură ce, pe pieţe ajunge din ce în ce mai multă marfă.
Vremea nu mai e ce-a fost, spun producătorii. Legumele se coc mai târziu, iar costurile sunt din ce în ce mai mari, din cauza frigului prelungit. Cine şi-a făcut socoteli bazate pe subvenţie şi a nu a apucat să vândă cantităţile impuse de program, nici nu mai vrea să audă de el.
- Imagini care arată amploarea dezastrului din sud-vestul României. Veștile de la meteorologi nu sunt bune:...
- Cu cât au ajuns să fie vândute roşiile şi brânza în pieţe. Oamenii mai cumpără doar de poftă: "Luăm...
- Legume româneşti pe rafturile marilor magazine? Guvernul susţine că a găsit rezolvarea, fermierii se plâng:...
Maria Dima, producător-reporter: N-aţi mai intrat în program?
- Nu.
- De ce?
- Am pus răsaduri, am pus castraveţi. Trebuia să pui numai roşii, mamă. Aşa, am 18 solarii şi un hectar de grădină.
În solarii, se munceşte la foc automat. Unii culeg, alţii fug la piaţă cu marfa. Subvenţia ajută, spun fermierii, dar ar trebui extinsă pentru mai multe legume. În felul acesta, pieţele nu s-ar supraîncărca cu tomate.
Geantă Gheorghe, producător: Se strâng toate odată şi în piaţă, dacă mergem, nu prea avem loc să vindem la masă. Suntem nevoiţi să renunţăm la preţuri, pentru că n-are cine să le cumpere.
Până la 30 iunie este data limită de vânzare a tomatelor, pentru fermierii care vor să încasesze şi subvenţia. Un termen imposibil de atins. Mai multe cooperative şi asociaţii din Olt, patria roşiilor, au cerut prelungirea cu o lună calendarului de recoltare şi vânzare.
Ion Păunel, reprezentant cooperativă agricolă: Dacă nu avem minim o mie de metri pătraţi, dacă le-am cultivat foarte târziu, dacă nu comercializează acest minim 3 kilograme pe metru pătrat, vor pierde această subvenţie. Doar 65 la sută din cei înscrişi în program au reuşit să muscă comercializeze cele trei tone şi să îndeplinească condiţiile din program.
Ajutorul încasat de fermieri prin acest program este de trei mii de euro pentru o mie de metri pătraţi de roşii produse în spaţii protejate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰