Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Căruţă acroşată de TIR în Iaşi. Caii au căzut din picioare, căruţaşul a fost aruncat pe şosea

Camerele de supreveghere au surprins momentul în care o căruţă este acroşată de un TIR, pe un drum din localitatea Lespezi, judeţul Iaşi. Atelajul a fost proiectat într-o maşină aflată pe marginea şoselei, în timp ce şoferul camionului şi-a văzut liniştit de drum.

de Veronica Micu

la 22.11.2020 , 15:18

Căruţă acroşată de TIR în Iaşi. Caii au căzut din picioare, căruţaşul a fost aruncat pe şosea - capturi video YouTube

Accidentul a avut loc zilele trecute.

Potrivit Poliţiei, un TIR care a făcut o depăşire neregulamentară a acroşat o căruţă, care mai apoi, a fost proiectată într-un autoturism parcat.

Şoferul camionului nu a oprit, chiar dacă în urma lui caii legaţi la căruţă au căzut din picioare, iar bărbatul din atelaj a fost aruncat pe şosea.

Articolul continuă după reclamă

Momentul a fost filmat de camerele de supraveghere.

Atenţie, imagini cu puternic impact emoţional!

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

La faţa locului au sosit echipaje de poliţie şi ambulanţa din Paşcani.

În urma verificărilor, a fost identificat şoferul TIR-ului, iar bărbatul rănit a fost transportat la Spitalul de Urgenţă din Paşcani.

"Șoferul unui autocamion a efectuat o depășire neregulamentară și ar fi acroșat o căruță, care ulterior ar fi fost proiectată într-un autoturism parcat, în care nu se afla nimeni. După producerea accidentului, șoferul autocamionului și-ar fi continuat drumul, fiind identificat la scurt timp de către polițiști. În urma accidentului a rezultat rănirea căruțașului care a fost transportat la spital. Atât acesta, cât și șoferul de pe autocamion au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative", a declarat pentru newspascani.com Anca Vîjiac, purtător de cuvânt IPJ Iași.

Poliţia a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.

Cercetările continuă pentru a se stabili cu exactitate cum s-a produs evenimentul rutier.

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Evenimente » Căruţă acroşată de TIR în Iaşi. Caii au căzut din picioare, căruţaşul a fost aruncat pe şosea