Cauza dezastrului de la Baloteşti, anunţată de ISU! Focul de la fabrica de mobilă a ars aproape 70 de ore
Incendiul izbucnit, la sfârşitul lunii iunie, la o fabrică de mobilă şi un depozit de mase plastice din Baloteşti şi stins după aproape 70 de ore a fost provocat de un scurtcircuit la un echipament electric.
Incendiul izbucnit, la sfârşitul lunii iunie, la o fabrică de mobilă şi un depozit de mase plastice din Baloteşti şi stins după aproape 70 de ore a fost provocat de un scurtcircuit la un echipament electric.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile, cauza izbucnirii incendiului de la Baloteşti a fost un scurtcircuit produs la un echipament electric dintr-un spaţiu administrativ.
Incendiul din comuna Baloteşti a izbucnit, în 27 iunie, la o fabrică de mobilă şi s-a extins apoi la o hală în care erau depozitate mase plastice, iniţial fiind cuprinsă de foc o suprafaţă de aproximativ 3.000 de metri pătraţi. Doi bărbaţi au primit îngrijiri medicale la faţa locului, unul suferind un atac de panică, iar altul inhalând fum. Flăcările au depăşit 10-15 metri deasupra acoperişului, la faţa locului intervenind zeci de autospeciale de stingere, o autoscară, o maşină de descarcerare şi un punct mobil de comandă al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov.
Pompierii au reuşit să stingă incendiul după aproape 70 de ore, suprafaţa afectată de foc depăşind 10.000 de metri pătraţi.
Depozitele nu aveau autorizaţie de securitate la incendiu, nu existau sisteme de alarmare în caz de incendiu şi nici instalaţii de apărare împotriva acestora, la ultimul control, din 30 martie, fiind constatate 17 nereguli pentru care a fost acordată o amendă în valoare de 15.500 de lei.
Sursa: News.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰