Video Ce spune ministrul Sănătății despre imaginile cu bătrânul lăsat să zacă pe podeaua unui spital: Empatia nu poate fi ordonată printr-un ordin de ministru
Bunul simţ şi omenia nu sunt lege în spitalele de la noi. Imaginile umilinţei, cu bătrânul lăsat să zacă pe jos timp de mai multe ore, au stârnit revolta unei ţări întregi. Observator a mers la ministrul Sănătăţii pentru a afla, în exclusivitate, cum a ajuns sistemul la dezumanizare. Au fost luate deja măsuri: spitalul a primit avertisment, iar medicul de gardă şi asistenta medicală care au privit nepăsători au fost amendaţi. Ministerul Sănătăţii se gândeşte să schimbe protocoalele de asistenţă medicală. Doar că omenia şi empatia care să ridice de pe jos un om în suferinţă nu pot fi cuprinse în niciun protocol
- În acest caz revoltător au fost luate deja măsuri
- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1
Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății: Empatia nu poate fi ordonată printr-un ordin de ministru!
Căzut pe jos, gemând şi plângând, pacientul, un bărbat de 63 de ani, e lăsat de izbelişte. Singur, nu se poate ridica. Dar infirmierele şi asistentele sunt de neînduplecat: îi dau indicaţii, dar nu îl ating.
Asistentă: Aşa, hai!
Bătrân: Au...
Asistentă: Aşa, şi acum te răsuceşti, ia! Ia răsuceşte!
Bătrân: Ţine de cărucior.
Asistentă: Ţin, ţin. Hai, răsuceşte-te!
Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății: Empatia nu poate fi ordonată printr-un ordin de ministru!
Bărbatul a ajuns la Spitalul Orăşenesc Corabia cu o ambulanţă. A fost tratat pentru dureri puternice de spate la secţia de chirurgie-ortopedie şi trimis apoi la secţia de boli interne. Acolo, a căzut şi nu s-a mai putut ridica. Abia la intervenţia unei femei, i-a fost adus un scaun cu rotile.
Femeie: Nu mai plânge tataie că plângi degeaba. Vreţi să vă ajut să vă ridicaţi pe scaun? Da?
Bătrân: Da.
Femeie: Hai! Dar sunteţi răcit, ce aveţi?
Bătrân: Nu, am căzut. Am avut accident vascular şi am căzut, că am fost la urgenţă.
După ce a văzut imaginile, ministrul Sănătăţii a trimis DSP-ul în control. Au ieşit la iveală nereguli după nereguli. După trei ore de aşteptare, bărbatul a fost trimis acasă. Spitalul susţine că a refuzat tratamentul.
Cristian Florentin Filip, manager Spitalul Orăşenesc Corabia: După ce l-au pus în scaun, doamna doctor de la camera de gardă, având în vedere că el nu voia să rămână la spital, a chemat maşina spitalului şi împreună cu infirmiera l-au dus acasă.
Din ancheta DSP Olt reiese însă altceva.
Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii: Înţeleg că are mai multe afecţiuni. A plecat acasă la indicaţia medicului fără să fi fost consultat.
Reporter: Cum e posibil?
Vlad Voiculescu: Mă întreb şi eu, încerc să aflu.
Medicul de gardă a fost amendat cu 6 mii de lei tocmai pentru că a refuzat să îi acorde asistenţă medicală pacientului. Şi o asistentă a fost sancţionată cu 3 mii de lei pentru că nu a respectat protocolul medical.
Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii: Protocoalele trebuie respectate în orice spital din ţara asta. Nu e primul caz de care aud chiar în ultimele două săptămâni. Dincolo de asta fiecare trebuie să fie om!
Iar protocol pentru omenie nu s-a inventat încă. Managerul spitalului susţine însă că imaginile sunt trunchiate. Infirmierele şi asistenta ar fi încercat să îl ajute.
Cristian Florentin Filip, manager Spitalul Orăşenesc Corabia: Ele îmi spun că au pus mâna să îl ridice pe pacient, dar el a spus, lăsaţi-mă că mă ridic singur, nu mai puneţi mâna pe mine.
Reporter: Îi lăsăm pe pacienţi să agonizeze pe jos pentru că zic ei nu puneţi mâna pe mine?
Cristian Filip: Nu, ar fi trebuit să îl ridice. Cred că nu a mai putut să stea pe scaun. Unii dintre cei care îl cunosc spun că îi mai place şi băutura.
Un argument halucinant. Oamenii din Corabia sunt şocaţi şi revoltaţi.
Femeie: Și un om al străzii dacă vine, trebuie să te uiţi la el că e şi el un suflet. Mai bine mor acasă decât să mă duc acolo.
Femeie: Trebuia să îi fi dat o mână de ajutor, să îl fi ridicat, să îl întrebe ce are.
Între timp, ministrul Sănătăţii îl caută pe bărbat.
Anchetele încă nu s-au încheiat. Comisia de etică a spitalului se va reuni mâine şi medicul de gardă, asistenta şi infirmierele implicate sunt chemaţi, din nou, la explicaţii. În plus, spitalul trebuie să îşi revizuiască protocoalele de acordare a asistenţei medicale.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰