Cine este femeia ucisă acum un an de Zoro şi iubita lui şi abandonată într-o pădure, în Vaslui. Ce legătură avea Doiniţa cu criminalii
La doar patru zile de la descoperirea cadavrului din valiză, în satul vasluian Pungeşti, anchetatorii au dat de cadavrul unei femei, care dispăruse anul trecut, în august. Poliţiştii i-au audiat din nou pe Narcisa şi Zoro, principalii suspecţi în cazul morţii bărbatului de 36 de ani, găsit în geamantan. Într-un final, cei doi au recunoscut că au ucis-o şi pe Doinița Nica, şi i-au ascuns cadavrul într-o pădure.
A doua crimă macabră a ieşit la iveală chiar în timpul audierilor, când partenera lui Zoro a recunoscut că, împreună cu iubitul ei au ucis şi o femeie. Victima, în vârstă de 51 de ani şi mamă a 6 copii, dispăruse în urmă cu un an, iar soţul ei a fost şi cel care i-a alertat pe poliţişti încă din prima zi şi a sperat până acum că se va întoarce teafără acasă.
"Vai de capul meu. Uite, acum e prima oara cand va aud pe dumneavoastra ca e moarta. Inima mea este cărbune", mărturiseşte şocat soţul femeii dispărute.
Imediat după ce fapta a fost recunoscută, poliţiştii au deschis o nouă anchetă şi au început imediat căutarile.
Ce legătura avea femeia cu Zoro şi iubita lui
- Cadavrul unei femei dispărute anul trecut, găsit în aceeaşi localitate unde în urmă cu patru zile a fost...
- Misterul cadavrului din geamantan, din Vaslui, a fost dezlegat. Suspectul principal a declarat că a ucis victima...
- "Am zis că e un câine mort. Vino că miroase urât rău, e om". Suspecții crimei din Vaslui au fost prinși. Un...
S-au deplasat în zona indicată, o zonă împădurită, din proximitatea comunei Gârceni, unde au fost găsite rămăşiţe osoase ce par a fi umane, şi articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte ale victimei. Totodată, anchetatorii au descoperit şi legătura pe care victima ar fi avut-o cu cei doi suspecţi.
"Iar ea, in lipsa mea se ducea la ăsta, la Zoro. Atrăgea fete pentru diverşi bărbaţi, ca să facă bani. Da, acolo se culca, în lipsa mea", povesteşte bărbatul.
Cei doi suspecţi, arestaţi iniţial pentru primul cadavru găsit la Pungeşti într-un geamantan, sunt cercetaţi acum şi pentru cea de-a doua crimă. Modul de operare al ucigaşilor i-a şocat nu doar pe anchetatori, ci şi pe familia criminalului.
Familia bărbatului, şocată de crimă
"Nici nu imi vine să cred, parcă e aşa, un basm, un vis. Nu mă aşteptam, nu ştiu, noi am fost crescuţi aşa, o creştere cum se cuvine şi cu frică de Dumnezeu", adaugă fratele suspectului.
În cazul cadavrului din geamantan, găsit în urmă cu patru zile, un triunghi amoros a dus la sfârşitul bărbatului de 36 de ani. Suspectul principal l-ar fi prins pe acesta cu iubita lui în casă. Le-a spus anchetatorilor că şi-a pierdut cumpătul, l-a ucis, apoi s-a gândit să scape de cadavru şi l-a înghesuit într-un geamantan.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰