Video Cine este fostul şef al serviciilor din R. Moldova care spiona în România. Vindea secretele către KGB Belarus
Un fost şef al Serviciului de Informaţii şi Securitate din Republica Moldova a fost reţinut în această după-amiază pe Aeroportul din Timişoara. Ofiţerul este suspectat de spionaj în favoarea aliaţilor Rusiei şi, potrivit surselor Observator, în acest moment e sub escortă militară în drum spre DIICOT Bucureşti.
Ofiţerul este nimeni altul decât Alexandru Bălan, fostul director adjunct al Serviciului de Informaţii şi Securitate din Republica Moldova. Practic, vorbim despre un serviciu corespondent al SRI, despre informaţii sensibile legate de Republica Moldova şi de alte state vecine, inclusiv România. Colegii săi din Republica Moldova îl suspectează că în ultimii doi ani ar fi vândut secrete de stat unor ofiţeri KGB din Belarus.
Întâlnirile secrete ar fi avut loc în Ungaria, mai exact în Budapesta, unde cel mai probabil se îndrepta şi în această seară. El a fost reţinut pe Aeroportul din Timişoara după ce a aterizat cu o cursă din Chişinău. Pentru prinderea lui au colaborat patru servicii secrete din patru ţări. Cel mai probabil, acesta va fi interogat la sediul DIICOT din Bucureşti unde este aşteptat să ajungă.
Reacţia SRI: Caz de trădare documentat, în cooperare cu parteneri externi
"În urma acțiunilor specifice derulate de Serviciul Român de Informații, în cooperare și coordonare cu instituții partenere în format transnațional, la data de 08 septembrie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au pus în aplicare mandatul de aducere pentru un suspect în vârstă de 47 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trădare prin transmitere de informații secrete de stat, în formă continuată.
Activitatea specifică derulată de SRI în această cauză a fost una complexă și a fost realizată în cooperare cu serviciile de informații partenere din Cehia, Polonia și Ungaria, în etapa finală a investigației beneficiind și de sprijinul serviciului de informații din Republica Moldova.
SRI împreună cu partenerii săi naționali și internaționali va continua monitorizarea atentă a acestor riscuri de securitate și va acționa cu fermitate în scopul apărării securității naționale", a transmis şi SRI.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰