Cum a fost sancţionată benzinăria de la care a pornit isteria "carburanților de 11 lei litrul"? Anunţul autorităţilor
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a controlat peste 70 de staţii de carburant pe întregul teritoriu al ţării, aplicând amenzi în valoare de 370.000 de lei, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru. Benzinăria din Beiuș, de unde a pornit întreaga isterie privind prețurile la carburanți, după ce a vândut benzina și motorina la prețul de 11 lei litrul, a fost amendată cu 35.000 de lei, a spus Cărbunaru.
ANAF, ANPC şi Consiliul Concurenţei au demarat controale la staţiile de distribuţie de carburant la decizia premierului Nicolae Ciucă, după întâlnirea cu miniştrii Energiei şi Economiei, Virgil Popescu şi, respectiv, Florin Spătaru, şi cu reprezentanţii instituţiilor din domeniu.
Cărbunaru a menţionat că cea mai mare amendă, de 100.000 lei, a fost aplicată chiar la sediul central al unui furnizor de carburanţi în România care are pe teritoriul naţional 215 staţii.
El a adăugat că, odată cu amenda, a fost propus şi semnat deja ordinul preşedintelui ANPC de încetare a practicilor comerciale incorecte pentru acest furnizor de carburanţi.
"Staţia de la Beiuş, devenită deja celebră în România în cursul zilei de ieri prin nivelul extrem de ridicat şi de nejustificat al preţului practicat, a fost amendată cu 35.000 de lei, de asemenea fiind propusă şi semnată şi în acest caz decizie de încetare a practicilor comerciale incorecte. Mai exact, de fiecare dată când o astfel de decizie este emisă de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, pe lângă sancţiunea dată, pe lângă amendă, implică şi revenirea la preţul anterior", a explicat Cărbunaru.
- Un zvon de 2 lei în plus la litrul de benzină a instaurat haosul în ţară. O tânără a fost bătută că a vrut...
- Cât ar putea ajunge să coste un litru de benzină. Radu Burnete, Confederaţia Concordia: ”Au libertatea de a...
- Un român a cumpărat 1.000 de litri de motorină, apoi i s-a răsturnat containerul pe șosea, la Tecuci. Pierdere...
Acesta a menţionat că în multe din aceste nereguli depistate de ANPC "s-a constatat faptul că stocuri preexistente, care aveau o anumită valoare la vânzare, au fost comercializate la preţuri mai mari", fiind vorba de stocuri preexistente, nu de noi stocuri de carburant.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a mai spus că există încă patru decizii de încetare a practicilor comerciale incorecte emise pentru alţi operatori economici, din Cluj şi din Galaţi, aceste ordine implicând revenirea la condiţiile comerciale oferite de operatorul economic consumatorilor înainte de momentul respectiv.
Inspectorii ANPC au considerat că nu există temei pentru majorarea de preţ practicată de operatorii economici în ultimele două zile.
"Alături de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, şi ANAF şi Consiliul Concurenţei au început verificări. Rezultatele, dată fiind complexitatea examinării acestor documentaţii, urmează să fie anunţate public pe măsură ce se finalizează controale de fond începute de aceste instituţii", a arătat Cărbunaru.
Potrivit acestuia, ministrul de Finanţe a dispus Direcţiei Generale Antifraudă din cadrul ANAF demararea unei ample acţiuni de verificare a pieţei combustibililor din România, în conformitate cu atribuţiile legale ce îi revin, fiind peste 100 de echipe constituite, în acest sens, pentru a verifica staţiile de vânzare, dar şi distribuitorii angro, antrepozitele fiscale şi companiile implicate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰