Video Cum arată candela care aduce Lumina Sfântă de Înviere în România. Vine direct din Ierusalim

Candela care va aduce lumina sfântă în România, în noaptea de Înviere, este pregătită. Finisată cu argint şi certificată special pentru zbor, candela va fi adusă cu o cursă specială din Ţara Sfântă de Arhimandritul Ioan Meiu. 

de Mădălina Iacob

la 10.04.2026 , 13:44

Tradiţia Luminii Sfinte continuă în ţara noastră de aproape două decenii. Iar preoţii ne asigură că această candelă special certificată pentru zbor nu se stinge niciodată pe drum. A fost realizată în atelierul de obiecte bisericeşti al Patriarhiei Române şi este folosită în fiecare an la transportarea flăcării de la Sfântul Mormânt la Bucureşti.

"Aceasta este candela cu care va veni la București și care va fi înmânată Preafericitului Părinte Patriarh Daniel cu Sfânta Lumină care va fi împărțită tuturor delegațiilor din România, eparhiilor din țară și care va ajunge în casa și în sufletul fiecărui român", a afirmat Arhimandritul Ioan Meiu, reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte.

Candela are 35 de centimetri și pe fiecare parte are gravat câte un însemn - mormântul lui Iisus Hristos, crucea Patriarhiei Române, stema Patriarhiei Române, cu cei doi îngeri și cu inscripția specială - Paște oile mele.

Articolul continuă după reclamă

Va ajunge în ţară cu ajutorul Arhimandritului Ioan Meiu, trimisul special în Ţara Sfântă. Doar doi preoţi vor fi anul acesta în cursa specială Tel Aviv- Bucureşti.

"Patriarhul Teofil al Treilea al Ierusalimului sâmbătă va coborî împreună cu câțiva ierarhi și preoți și vor sluji slujba Vecerniei la Sfântul Mormânt. Se va aprinde și Sfânta Lumină în Mormântul Domnului, lumină care va fi împărțită delegațiilor care vor aștepta să ducă la rândul lor această binecuvântare a Învierii Domnului, să o ducă în țările lor ortodoxe", a mai spus Ioan Meiu.

Patriarhul Ierusalimului Teofil al Treilea intră în Camera Îngerului din Sfântul Mormânt, doar după ce este controlat de forțele de ordine pentru a nu avea foc asupra sa. Miracolul se petrece, de obicei, după orele prânzului, când clerul iese din mormânt cu două mănunchiuri a câte 33 de lumânări, simbolizând numărul anilor lui Iisus Hristos pe pământ.

Mădălina Iacob Like

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că preţurile de la pompă vor mai reveni la nivelul dinainte de război?
Observator » Evenimente » Cum arată candela care aduce Lumina Sfântă de Înviere în România. Vine direct din Ierusalim