Video Cum trec nestingherite droguri de mare risc prin România. "Secretul" din coletele livrate de Poşta Română sau firmele de curierat: "Cu 10 euro, trece rapid frontiera"
Droguri la colet! Poşta Română şi firmele de curierat au devenit, fără să vrea, intermediari în reţelele de trafic de stupefiante. Dealerii profită de legea care garantează secretul corespondenţei, dar şi de lipsa controalelor la vamă, şi au găsit metode prin care să îndese cantităţi impresionante de droguri în recipiente şi cutii cât mai mici. Procurorii DIICOT spun că cele mai multe colete vin din Olanda şi Belgia.
Peste 3.000 de kilograme de droguri, mai bine de un milion de comprimate stupefiante, 10 litri de stubstanţe şi 3 tone de precursori au confiscat procurorii de la crimă organizată doar anul trecut. O parte din narcotice au ajuns la traficanţi şi consumatori în colete livrate de Poşta Română sau firme de curierat.
Droguri livrate cu Poşta Română şi curieri
"Grupările de crimă organizată au inventat diverse metode prin care să transforme un astfel de colet într-unul de două ori mai mic, care să nu bată la ochi. Dar care să conţină aceeaşi cantitate de droguri. Ambalează stupefiantele în pungi sau recipiente pe care le videază şi le învelesc în tot felul de folii. Astfel, substanţele nu mai miros şi nici nu mai pot fi depistate de scannere", transmite Cristina Filip, reporter Observator.
România este punctul de intersecţie între ruta terestră şi maritimă a drogurilor. Cantităţi uriaşe de cocaină, heroină, haşiş şi captagon vin din Asia, pe mare. Ajung în portul Constanţa şi, de aici, în vestul Europei şi lumea arabă.
- Pedeapsă mai blândă pentru Maru, dealerul care-i vindea droguri lui Vlad Pascu. Decizia nu este definitivă
- Poșta Română şi curierii, folosiţi drept cărăuși pentru livrarea drogurilor. Traficanţii, protejaţi de...
- Cultură de canabis, găsită în locuința unui clujean. Traficantul vindea drogurile cu sume între 1.000 și 2.000...
Drogurile sintetice ajung la noi mai ales prin serviciile de coletărie. Pachetele cu stupefiante vin, cu precădere, din Olanda sau Belgia, şi ajung la dealeri sau consumatori prin poştaş sau curier, arată raportul DIICOT.
"Poşta Română are aparatură pentru a depista trimiterile cu conţinut suspicios. Pentru coletele extracomunitare, Poşta Română are obligaţia să le prelucreze în prezenţa salariatului de la autoritatea vamală. Dacă sunt suspiciuni, ei verifică aceste trimiteri", spune Camelia Bâtea, manager implementare Poşta Română.
Unii dealeri merg în alte ţări, trimit coletul, apoi revin în România şi aşteaptă pachetul tot ei la destinaţie. "Firmele de curierat nu îşi asumă responsabilitatea pentru conţinutul pachetelor transportate. Iar ca să trimiţi un colet din Italia, de exemplu, trebuie doar să completezi un formular. Fiecare colet este reambalat şi sigilat în faţa clienţilor, iar curierii le desigilează doar la cererea autorităţilor", a explicat Cornelia Crîşmaru, corespondent Observator în Italia.
"Frecvent primim din partea autorităţilor solicitări de identificare a diverşilor expeditori sau destinatari în cazul în care au anchete în curs", spune Adriana Manu, reprezentant firmă curierat. Pe dealeri îi apără chiar Constituţia care garantează secretul corespondenţei. "Eu am o declaraţie în care scrie aduc şuruburi, eu nu am voie să umblu să văd dacă sunt şuruburi sau nu. Ei dacă vor, în vamă, pot deschide. Se face o comisie, se rupe sigiliul vamal", arată Vasile Ştefănescu, preşedinte Confederaţia Transportatorilor.
"În continuare se folosesc zece euro pentru a "rezolva" trecerea mai rapidă a frontierei", spune Augustin Hagiu, reprezentant transportatori. Potrivit statisticilor, în 2022 traficul de colete mici a crescut cu 6% şi a ajuns la peste 200 de milioane de expedieri.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰