Descinderi la o rețea care ar fi obținut ilegal credite și mașini în leasing. Prejudiciu de peste 7 mil. €
Percheziții în București, Ilfov și Iași la un grup suspectat că a obținut ilegal credite și mașini în leasing. Ancheta vizează constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune în formă continuată, cu un prejudiciu de circa 35 milioane lei (aproximativ 7,1 milioane euro).
"Din probele administrate a reieşit că, în cursul anului 2024, în municipiul Bucureşti s-ar fi constituit o grupare de criminalitate organizată, care ar fi acţionat atât în Capitală, cât şi pe teritoriul judeţului Iaşi, în scopul obţinerii unor importante beneficii materiale provenite din contractarea de credite pe baza unor documente falsificate, precum şi din achiziţionarea unor autoturisme prin contracte de leasing încheiate cu utilizarea unor acte de identitate şi situaţii financiare falsificate", informează DGPMB.
Grupul infracţional organizat, format din 14 suspecţi şi coordonat de un lider urmărit internaţional, ar fi înfiinţat sau ar fi preluat mai multe societăţi comerciale cu un istoric bun de creditare.
Ulterior, membrii grupului ar fi falsificat situaţiile financiare ale acestor firme, în vederea obţinerii de finanţări bancare şi a achiziţionării de autoturisme de lux, prin contracte de leasing încheiate pe baza unor documente falsificate.
"Sunt puse în aplicare 17 mandate de aducere, urmând ca audierile să se desfăşoare la sediul DIICOT - Structura Centrală", arată sursa citată. Acţiunea beneficiază de sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰