Din culisele comunismului! Ceauşescu şi-a schimbat DATA NAŞTERII! Motivul e incredibil
Culisele comunismului sunt pline de secrete care au fost, de-a lungul timpului, aflate. Unul dintre acestea este legat de Nicolae Ceauşescu
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Culisele comunismului sunt pline de secrete care au fost, de-a lungul timpului, aflate. Unul dintre acestea este legat de Nicolae Ceauşescu
Viitorul preşedinte al României s-a născut la 23 ianuarie, dar a fost înregistrat trei zile mai târziu, conform Registrului Stării civile pentru naşteri, ca primul copil născut în 1918 la Scorniceşti.
De ce Nicolae Ceauşescu şi-a trecut în toate autobiografiile ziua de 26 ianuarie ca dată a naşterii, greu sau imposibil de ştiut. S-a spus, după moartea sa, că "marele erou" s-ar fi ferit să-i fie umbrite aniversările de sărbătoarea apropiată a Unirii Moldovei cu Ţara Românească. Ziua de 26 ianuarie 1918 şi-a declarat-o însă ca dată a naşterii sale mult înainte de-a bănui c-o va face sărbătoare naţională.
Greu de crezut însă că în Scorniceşti, cea mai mare comună din judeţul Olt, nu s-a născut niciun copil până la Ceauşescu la 23 ianuarie. Mai curând, programul slujbaşului Primăriei care înregistra nou-născuţii şi morţii depindea de starea vremii, dispoziţia proprie ori întâmplare decât de regulamentele instituţionale. Nici taţii nu se grăbeau să-şi înregistreze pruncii, scriu cei de la Jurnalul.ro.
Fişa lui Nicolae Ceauşescu din Registrul Stării civile pentru naşteri din Scorniceşti are următorul conţinut:
"Act de naştere din anul una mie nouă sute optsprezece luna Ianuarie ziua Două zeci şi şase, la orele Douăsprezece amiazi. În ziua de Două zeci şi trei ale curentei luni, la orele Douăsprezece amiazi, s-a născut la casa Părinţilor şei din Comună Scorniceşti Judeţul Olt, un copil de sex bărbătesc căruia i s-a dat prenumele Nicolae, numele de familie fiind Andruţa Ceauşescu, fiu al Dlui Andruţa Ceauşescu de ani Două zeci şi cinci de profesie Agricultor, domiciliat în comună Scorniceşti şi al Licsandra Ceauşescu născută Florea D. Militaru de ani Două zeci şi patru, de profesie Agricultore (sic!), domiciliată în Comună Scorniceşti. Naşterea ne-a fost anunţată de către Tatăl copilului care ne-a înfăţişat copil. Prezenta declaraţiune ne-a fost făcută în prezenţa martorilor Dl (indescifrabil) Nicolaie de ani cinci zeci de profesie Agricultor domiciliat în Comună Scorniceşti judeţul Olt Dl Andrei Ceauşescu de ani şapte zeci de profesie Agricultor domiciliat în comună Scorniceşti judeţul Olt cari după ce li s-a cetit actul, l-au subscris împreună cu declarantul şi cu noi Simeon Pălutescu Primar şi ofiţerul de stare civilă din comună Scorniceşti judeţul Olt şi Dl Costea Rădulescu notarul comunei Scorniceşti judeţul Olt. Declarantele (?!) au semnat iar martori au subscris carte sau subscris de noi".
Urmează presupusele semnături ale personajelor menţionate. Doar semnătura primarului şi notarului sunt însă cu scrisuri diferite celui cu care s-a completat formularul.
O menţiune-ştampilă cu numărul de înregistrare 5420, datată 1996 şi semnată indescifrabil, consemnează decesul lui Nicolae Ceauşescu la 30.12.1989. Cu cinci zile mai târziu după execuţie, deşi evenimentul a fost şi este notoriu în toată România...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰