Video Doi muncitori, electrocutaţi pe şantierul unui cimitir din Buzău. Cum s-a produs accidentul
Un accident şocant s-a produs într-un şantier deschis într-un cimitir din Buzău. În urma lui, doi muncitori au ajuns în stare gravă la spital. Se pare că, în timp ce lucrau, cei doi muncitori au atins două cabluri electrice. În urma contactului s-ar fi produs o explozie urmată de flacără, iar cei doi bărbaţi au suferit arsuri grave. Medicii de la Spitalul de Urgenţă din Buzău spun că una dintre victime este în stare critică. Pentru că muncitorii erau în timpul serviciului, cazul este acum anchetat de ITM, ca accident de muncă.
Potrivit primelor informaţii, cei doi bărbaţi, în vârstă de 30 şi 53 de ani, efectuau lucrări de cofrare pentru realizarea unui cămin de apă în zona în care se amenajează noul cimitir, precizează News.ro.
În urma contactului cu instalaţia electrică, ambii muncitori au suferit arsuri.
Bărbatul de 53 de ani a fost rănit mai grav, prezentând arsuri la nivelul membrelor inferioare, în timp ce colegul său a suferit leziuni la degetele unei mâini.
Echipajele medicale sosite la faţa locului au acordat primul ajutor victimelor, iar ulterior acestea au fost transportate cu ambulanţa la spital pentru îngrijiri de specialitate.
"La UPU-SMURD a SJU Buzău au fost transportate două victime, doi bărbaţi în vârstă de 53 de ani, respectiv 30 de ani, care au suferit arsuri prin flacără şi suflu de explozie. Bărbatul în vârstă de 53 de ani a suferit arsuri de gradul I şi II la nivelul feţei, membrelor superioare şi inferioare, torace posterior, având arsuri pe aproximativ 50% din suprafaţa corpului. La acest moment starea bărbatului este critică, pacientul primeşte îngrijiri medicale de specialitate", au transmis reprezentanţii SJU Buzău.
Cea de-a doua victimă a suferit arsuri la nivelul mâinilor. Cum cei doi bărbaţi se aflau în timpul programului de lucru, cazul va fi anchetat de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰