Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Doi studenți au murit într-un accident de groază la Budeasa. Momentul tragediei, filmat

Două familii din Argeș au fost lovite de o dramă cumplită. Doi tineri șoferi, unul de 23 de ani și altul de 21 de ani, au murit pe loc după ce mașinile pe care le conduceau s-au izbit frontal pe DJ 703K, în localitatea Budeasa.

de Redactia Observator

la 07.09.2025 , 11:44

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că șoferul de 23 de ani, aflat la volanul unui autoturism, ar fi pierdut controlul într-o curbă, cel mai probabil din cauza vitezei excesive, și a intrat pe contrasens. Mașina lui a izbit violent un alt autoturism, condus regulamentar de un tânăr de 21 de ani.

Alături de primul conducător auto se afla o pasageră de 21 de ani, pe locul din dreapta față. Tânăra a supraviețuit, însă a suferit mai multe leziuni și a fost transportată la spital pentru investigații medicale.

Victimele, doi studenți

Articolul continuă după reclamă

Tragedia este cu atât mai mare cu cât victimele erau studenți. Tânărul de 21 de ani, care se îndrepta spre Craiova, studia la Facultatea de Medicină și plecase la cursuri. Celălalt șofer, în vârstă de 23 de ani, era student la Academia Navală.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească toate împrejurările în care s-a produs accidentul.

Drumul județean DJ 703K a fost blocat temporar, pentru efectuarea cercetărilor și pentru degajarea carosabilului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Evenimente » Doi studenți au murit într-un accident de groază la Budeasa. Momentul tragediei, filmat