Video Două femei şi-au comandat fast food cu o bancotă de 500 de lei falsă. Vânzătorul s-a prins de escrocherie
Aveţi mare grijă când puneţi mâna pe bani, mai ales dacă vorbim de bancnote de valoare mare! În viteza cu care ne trăim viaţa, puţini dintre noi ne mai uităm cu atenţie la restul primit la magazinul din colţ sau la banii pe care îi primim în plic. Poliţiştii au deschis un dosar penal şi caută două individe care au încercat să păcălească angajatul unui fastfood din Galaţi cu o bancnotă de 500 de lei falsificată grosolan.
Crezând că nimeni nu îşi va da seama de escrocherie, femeile din imagini încearcă să achite o comandă cu o bancnotă falsă. Angajatul își dă seama că e ceva în neregulă cu banii și refuză să onoreze comanda.
"Când a luat bancnota în mână şi-a dat seama că e de altă textură. Era şi mai mare ca dimensiune faţă de o bancnotă normală. S-a întors imediat înapoi la bar, unde erau doamnele, au pipăit din nou, le-a pus bancnota pe tejghea şi le-a spus că nu poate să le servească", spune Daniel Răileanu, administrator fast-food.
Iritate că nu au fost servite, cele două femei pleacă gesticulând. Incidentul de zilele trecute nu e primul.
"A mai fost o speţă chiar aici, cu o bancnotă de 200 de lei. Chiar eu personal am primit-o în mână şi i-am spus că nu pot să-l servesc, mai bine îi dau cafeaua de la mine decât să îi dau şi banii din sertar", spune Daniel Răileanu, administrator fast-food.
"Se întâmplă foarte des. Bine falsificată s-ar putea să fie prea falsificată să o recunoşti, dar în unele cazuri se cunosc foarte bine, au unele elemente care dau de bănuit că sunt false", spune Andrei Mihai, angajat fast food.
Există, însă, elemente de siguranţă menite strict să ne protejeze de escroci.
Bancnotele cu o valoare mare, indiferent că vorbim de lei, dolari sau euro, sunt de obicei cele mai falsificate, ca apoi să fie puse în circulaţie. Dacă sunt falsuri foarte bine făcute este greu să ne dăm seama dacă sunt autentice sau nu. La casele de schimb valutar există maşinării care pot vedea acest lucru.
După ce imaginile filmate în fast-food au fost postate pe internet, poliţiştii au deschis dosar penal pentru înşelăciune şi le caută acum pe cele două individe.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰