Antena Meniu Search
x

Drogurile i-au "oprit" să intre la Untold 2022. Ce au păţit 143 de petrecăreţi gata să se distreze sau să facă bani la festival

Incidente la Untold 2022. Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au găsit droguri la 143 de persoane care mergeau la Untold, acestea fiind oprite să mai ajungă la festival. De asemenea, au fost date amenzi în valoare de peste 110.000 de lei de către poliţişti şi jandarmi, iar peste 1.500 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, 35 dintre acestea fiind transportate la spital.

de Redactia Observator

la 08.08.2022, 17:33

Bilanţul incidentelor la Untold 2022
Bilanţul incidentelor la Untold 2022 - Facebook IPJ Cluj

Gruparea de Jandarmi Mobilă "Ştefan Cicio-Pop" Cluj-Napoca a transmis, luni, printr-un comunicat de presă, că efectivele MAI prezente la Festivalul Untold s-au concentrat pe identificarea persoanelor care au încercat să desfăşoare activităţi ilegale sau care au consumat ori au încercat să vândă substanţe interzise.

Untold 2022. Un "festival de droguri" pentru 143 de persoane, prinse de jandarmi

"În ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea consumului ilicit de droguri, prin măsurile active de verificare, au fost oprite din a participa la festival 143 persoane, identificate având asupra lor substanţe interzise la deţinere, iar 44 persoane au fost depistate conducând sub influenţa substanţelor psihoactive”, se arată în comunicatul citat de news.ro. De asemenea, în decursul celor patru zile de festival, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj au aplicat 122 de amenzi, în valoare totală de 103.205 lei, şi 73 de avertismente, iar jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca au dat 29 de amenzi, în valoare de 10.000 lei, şi 10 avertismente.

Sursa citată a menţionat că la cele cinci posturi medicale avansate deservite de personalul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi de cel al UPU-SMURD Cluj din cadrul Festivalului Untold peste 1.500 de persoane au primit îngrijiri medicale. Astfel, 229 de persoane au avut traumatisme diverse (escortaţii, contuzii, suspiciuni de fracturi, etc.), 218 au acuzat dureri digestive, 159 cu dureri de cap, de picioare sau altele, alte 957 cazuri cu afecţiuni medicale diverse (probleme cardiace, reacţii alergice etc.). În 35 de situaţii a fost nevoie de investigaţii medicale de specialitate, astfel că 30 de adulţi şi cinci copii au fost transportaţi la spital, a mai explicat Gruparea Mobilă Cluj-Napoca.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Evenimente » Drogurile i-au "oprit" să intre la Untold 2022. Ce au păţit 143 de petrecăreţi gata să se distreze sau să facă bani la festival