Mărturia unei tinere, participantă la Untold: "Unde mama mă-sii sunt cele 2.000 de forţe de ordine? În 30 de minute am primit 5 întrebări dacă doresc ceva să mă simt bine"
Untold îşi închide porţile în această seară. Zeci de mii de oameni au venit la Cluj pentru a se bucura de cele patru zile de festival. Unii se întorc acasă cu gândul că vor povesti prietenilor cea mai frumoasă experienţă trăită, alţii o vor face dezamăgiţi.
Este şi cazul unei tinere care a venit în acest an la Untold pentru prima dată. Femeia, în vârstă de 27 de ani, a fost convinsă de prietenele ei să meargă la festival, iar acum regretă experienţa trăită. Tânăra spune că se poate intra la festival cu droguri pentru că nici oamenii de la firma de securitate privată şi nici jandarmii nu îşi fac treaba aşa cum ar trebui. Iar printre cei care ajung să consume substanţe interzise se numără şi mulţi copii.
"Am 27 de ani, știu să mă distrez și fără droguri însă nu va mai trimteţi copiii la Untold!"
Aceasta povesteşte cum a fost abordată de o fată despre care spune că nu ar fi avut mai mult de 15 ani şi care i-a propus să-i dea "ceva". Tânăra a fost îngrozită de ce a văzut "în spatele uşilor închise" la Untold şi recomandă părinţilor să nu îşi lase copiii neînsoţiţi la astfel de evenimente.
"Aş dori să vă împărtăşesc experienţa Untold 2022 și consider că lumea ar trebui informată cu privire la acest festival mizerabil din punctul meu de vedere! Am 27 de ani și anul acesta prietenele mele m-au convins să vin și eu la Untold. Zis și făcut am ajuns vineri în Cluj și a început povestea... Totul a început la acces unde toată lumea se forfotea să își ascundă ba băutura, ba drogurile prin pantaloni pentru că urma să intrăm în magicul Untold. Agitație degeaba, firma de pază pur și simplu a dat cu o chestie de detectare de metale și atât. Puteam să bag kilograme de droguri, nimeni nu a verificat ce am în ghiozdan sau în geantă... Jandarmii stăteau cu mâinile în sân și ba povesteau, ba erau pe telefoane prea ocupați pentru a verifica pe cineva...
- Incidentele de la Untold pe care Jandarmeria se face că nu le vede. Sunt 2.000 de angajaţi ai M.A.I la festival,...
- Moment emoționant la Untold. Un tânăr festivalier în scaun cu rotile a fost ridicat deasupra mulțimii în timpul...
- Lucian Bode şi Emil Boc, prezenţi în mijlocul distracţiei de la Untold. A fost a treia noapte albă de festival
Am început să ne plimbăm până când a început nebunia în jurul orelor 22... Am luat scenele la rând până am ajuns pe Main stage și am fost nevoită să merg la baie unde, surpriză, în băi era plin de plicuri, puștani fumau iarbă chiar pe scările de la urcare spre băi, picior de polițist sau jandarm nu am văzut... Ei sunt ocupați să stea la poze. .. Dezgustare totală! Mergem ma departe, iar aici am trăit ceva inimaginabil! Sala polivalenta sau mai bine zis sala drogurilor am dedus eu ... Am ajuns înăuntru, cald bine, lumea fuma nestingherită în sală, ba mai mult în aproximativ 30 de minute am primit 5 întrebări dacă doresc ceva să mă facă să mă simt bine.... La fel picior de om al statului nu am văzut erau doar cei de la SMURD pentru a-i căra pe cei ce leşină.... Am urcat la baie... Eram foarte mirată de ce sunt cozi aşa mari la baie. După, am înțeles.... La baie se ontra în grup dura până își preparau delicatesele, nu auzeai nimic în afară de trasul nasului... Ba mai mult o puștoaică care nu cred că avea mai mult de 15 ani se chinuia să rupă o pastilă în două alături de alte două fete la fel de mici chiar în faţa oglinzii fără să se ascundă... Am rămas profund degustată, m-am întors. Nu înainte de a fi întrebată de o fata dacă nu vreau o linie și am plecat direct spre ieșire!
Ministerul de Interne a trimis la Cluj 2.000 de oameni: poliţişti, jandarmi, precum şi ofiţeri de la Brigada Antidrog
Oameni buni, am 27 de ani, știu să mă distrez și fără droguri însă nu va mai trimteţi copiii la Untold! Este aproape imposibil, la cât de ușor se procură drogurile, să nu fie tentați să le consume. Unde mama mă-sii sunt cele 2.000 de forţe de ordine? La intrare, vreo 10, iar restul la maşină, "maimuțoi" de poze. În sala aia se vând droguri ca la magazin, de băi nu mai vorbesc. Pentru a vă convinge mergeți sus în bai și vedeți ce găsiți în coş sau chiar pe jos plicuri și doar plicuri... Degustare totală, aşa NU, nu am copii dar copii mei nu o să calce la Untold niciodată! Părinții care își trimit copiii singuri la Untold sa se gândească de 2 ori înainte!!!!", a fost mărturia tinerei pentru presa din Cluj.
Ministerul de Interne a trimis 2.000 de oameni, poliţişti, jandarmi, precum şi ofiţeri de la Brigada Antidrog, la Cluj pentru a se asigura că nu vor exista incidente nefericite precum cel de la SAGA Festival acolo unde tânăr a murit ca urmare a consumului de droguri.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰