Video După 8 ani în Belgia, Daniel a vrut să arate că poate face bani şi în România. Afacerea cu care a dat lovitura
În timp ce alţi români îşi lasă terenurile în paragină, pe motiv că agricultura nu aduce profit, o familie din Satu Mare ne dă o lecţie de curaj şi ne dovedeşte, astfel, contrariul. Au decis să se întoarcă acasă din străinătate şi şi-au investit toate economiile în culturi de sezon. De la afine şi căpşuni, la varză sau vinete. Este doar una din sutele de mii de afaceri mici şi mijlocii din ţară, pornite de la zero cu bani strânşi în Diaspora. Există, însă, mai multe variante de finanţare, chiar şi atunci când eşti la început de drum.
De două luni, Daniel cultivă şi ambalează afine în satul său natal. A învăţat ce înseamnă să fii antreprenor în Belgia, ţara lui adoptivă în ultimii opt ani. Aşa că s-a întors acasă pentru a investi alături de familia lui într-o linie specială. Numai utilajul care sortează şi ambalează fructele l-a costat 100.000 de euro.
Afacerea cu care a dat lovitura
"Tinerilor din ziua de azi le recomand să investească în agricultură şi să pună mâna la treabă să vadă cum se fac banii pentru că nici în străinătate nu e uşor aici la noi în ţară se poate şi după cum vedeţi în scurt timp o să se vadă şi rezultatele", a declarat Daniel Hotca, antreprenor.
De la 7 dimineaţa, staţia ambalează 10 tone de afine pe zi. Fructele ajung atât în ţară, cât şi la cei mai pretenţioşi clienţi din Italia, Polonia şi chiar Dubai.
"Doresc multă calitate, cantitate şi preţurile mult mai scăzute ca toată lumea dar sunt foarte exigenţi în privinţa calităţii", a declarat Andreea Constantin, manager.
În spatele casei, pe un câmp cât vezi cu ochii, fratele geamăn şi părinţii lui Daniel copilesc vinetele. După 30 de ani munciţi în Italia, şi mama, şi tatăl au vrut să demonstreze că agricultură se poate face foarte bine şi în România.
"Nu-i uşoară agricultura că depindem de cel de sus. Se poate ceva dacă te implici, trebuie cu firme să faci contracte, să faci ce trebuie. Nu trebuie să spui că nu se poate şi trebuie un pic de curaj şi totu-i de la bani, dacă ai bani faci", a declarat Marin Hotca, agricultor.
Ca să poată recolta mai mult, familia din Satu Mare vrea, pe viitor, să acceseze fonduri europene. Este doar o metodă prin care poţi face rost de bani pentru afacerea ta. Programul guvernamental Start Up Nation este cel mai cunoscut. Fondurile de investiţii sunt şi ele o variantă: nu implică dobândă, dar oferă bani în schimbul unei părţi din companii. Poţi face rost de finanţare şi cu ajutorul comunităţii. Oameni care investesc cu sume mici în produsul tău pentru că le place.
Familia lui Daniel însă a pus la bătaie banii strânşi peste hotare. Fratele său şi-a făcut debutul în agricultură cu o plantaţie de căpşuni pe 8 hectare. Anul acesta, cu toată familia alături, şi-a încercat norocul cu vinete. Aşa au ajuns la o suprafaţă totală de fructe şi legume de 20 de hectare. Investiţia a fost pe măsură - tot 100.000 de euro.
"Este foarte bine pentru că un ajutor în plus nu strică niciodată aşa că am avut puterea şi am capacitatea să pot să fac mai mult şi mi-am pus o ambiţie şi acum am o suprafaţă destul de mare în care eu zic că produc destul de bine şi am un spate care mă susține", a declarat Marinel Hotca, agricultor, fratele.
În România, există aproape 400.000 de afaceri mici, cu o cifră de afaceri de 50 de miliarde de euro.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰