Summitul de la Budapesta ar putea fi amânat. Discuțiile pregătitoare, suspendate în ultimul moment
Speranțele președintelui american Donald Trump de a organiza curând un summit la Budapesta cu liderul rus Vladimir Putin au stagnat, conform CNN, după ce întâlnirea pregătitoare dintre principalii lor consilieri pe probleme de politică externă, programată pentru această săptămână, a fost suspendată, relatează Reuters, transmite Agerpres.
CNN a menţionat, citând surse aflate la curent cu situaţia, că motivul amânării întâlnirii dintre secretarul de stat american Marco Rubio şi ministrul rus de externe Serghei Lavrov este neclar. O sursă a vorbit despre aşteptări diferite cu privire la încheierea războiului Rusiei din Ucraina, conform CNN.
Rubio şi Lavrov ar putea vorbi din nou la telefon săptămâna aceasta, a mai indicat CNN, după ce cei doi au avut luni o convorbire pe care Moscova a numit-o "constructivă".
Ministerul rus de externe nu a putut fi contactat imediat, menţionează Reuters.
Întâlnirea anticipată dintre Rubio şi Lavrov este considerată pasul pregătitor cheie pentru al doilea summit din acest an dintre Trump şi Putin. Cei doi lideri au convenit într-o convorbire telefonică joia trecută să se întâlnească în curând la Budapesta, în Ungaria.
Rusia, care a lansat o invazie pe scară largă în Ucraina în februarie 2022, spune că vrea ca la summit să se discute despre un posibil acord de pace în Ucraina şi modalităţi de îmbunătăţire a relaţiilor bilaterale dintre Moscova şi Washington.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰