Alertă pentru Nicoleta, o fetiţă de 8 ani care a dispărut de pe stradă. Familia e disperată, poliţiştii cer ajutorul
Nicoleta Ploscaru, o fetiţă de 8 ani din Buzău, a dispărut de pe stradă, la 500 de metri de casă. Fetiţa este din comuna Bisoca, satul Recea şi se îndrepta către o locaţie apropiată de casă, însă nu a mai revenit.
Nicoleta Ploscaru, o fetiţă de 8 ani din Buzău, a dispărut de pe stradă, la 500 de metri de casă. Fetiţa este din comuna Bisoca, satul Recea şi se îndrepta către o locaţie apropiată de casă, însă nu a mai revenit.
UPDATE: Nicoleta a fost găsită într-o poieniță, lângă comuna Bisoca. Minora nu prezintă urme de violență pe corp
O fetiţă de 8 ani a dispărut de pe stradă
Poliţiştii din Buzău informează că, la data de 13 septembrie a.c.,în jurul orei 21.00, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că, Nicoleta Ploscaru, de 8 ani şi 10 luni, din comuna Bisoca, sat Recea, județul Buzău , a plecat în jurul orei 17.00 de la domiciliu către o locație situată la aproximativ 500 de metri de domiciliu şi nu a revenit.
Semnalmente Nicoleta Ploscaru: înălțime 120 cm, greutate 30 kg, păr șaten, prins în coadă, ochi căprui, ten deschis, față ovală.
Îmbrăcăminte: tricou de culoare alb, pantaloni negri lungi tip colant şi pantofi sport, roșu cu negru.
Persoanele care pot oferi informaţii despre locul în care aceasta se află sunt rugate să apeleze numărul de urgenţă gratuit 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰