Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Tragedia continuă într-o familie din Bacău. Frate şi soră, morţi după ce s-au jucat cu chibriturile în apartament (Video)

Băieţelul de 2 ani şi 6 luni, care se afla în comă la Spitalul din Iaşi, intoxicat cu fum după ce apartamentul în care locuia a luat foc, a murit în această dimineaţă. Surioara mai mare a micuţului a murit în urma aceluiaşi incendiu. 

de Veronica Micu

la 22.01.2019 , 13:15

Băieţelul de 2 ani şi 6 luni, care se afla în comă la Spitalul din Iaşi, intoxicat cu fum după ce apartamentul în care locuia a luat foc, a murit în această dimineaţă. Surioara mai mare a micuţului a murit în urma aceluiaşi incendiu. 

Reamintim că în seara de 15 ianuarie, pe strada Cuza Voda, nr. 14 din Municipiul Bacău, un incendiu puternic a izbucnit într-un apartament aflat la demisolul unui bloc.

Vecinii au fost cei care au dat alarma, după ce au observat fumul gros care ieşea din apartament.

Articolul continuă după reclamă

Cand a fost declanşat incendiul, în casă erau o fetiţă de 3 ani şi 6 luni, fratele ei de doi ani şi jumătate, împreună cu mama lor. Tatăl copiilor abia ieşise din casă.

Fetiţa cea mare a murit în incendiu

La faţa locului au intervenit două autospeciale de stingere ale pompierilor, două ambulanţe şi un echipaj SMURD. 

Pentru fetiţă medicii nu au mai putut face nimic, iar frăţiorul ei a fost transportat în comă la spitalul din Iaşi.

Potrivit pompierilor, incendiul ar fi pornit după ce copiii s-ar fi jucat cu chibriturile

Astăzi, la o săptămână de la tragedie, s-a stins şi băieţelul familiei.

Potrivit pompierilor, incendiul ar fi pornit după ce copiii s-ar fi jucat cu chibriturile. 

O anchetă a fost deschisă în acest caz.

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Tragedia continuă într-o familie din Bacău. Frate şi soră, morţi după ce s-au jucat cu chibriturile în apartament (Video)