Funeralii de stat pentru Ion Iliescu: când va fi înmormântat. Guvernul a declarat doliu național joi, 7 august
Ion Iliescu a murit marţi, 5 august, la vârsta de 95 de ani. Acesta va avea funeralii de stat, în calitatea sa de fost președinte al României. Ziua de 7 august 2025 a fost declarată zi de doliu național pe teritoriul României, în memoria fostului președinte Ion Iliescu.
Ion Iliescu a deținut funcția de președinte al României în mandatele 1990–1992, 1992–1996 și 2000–2004, fiind o personalitate marcantă în viața politică postdecembristă. A avut un rol important în perioada de tranziție de la regimul comunist la democrație, fiind primul președinte ales după Revoluția din 1989. În timpul mandatului său, România a adoptat o nouă Constituție (1991), au fost puse bazele instituțiilor democratice și au fost inițiate reforme politice și economice.
Zi de doliu naţional joi, 7 august
Guvernul României a adoptat, în ședință extraordinară, o Hotărâre prin care ziua de 7 august 2025 este declarată zi de doliu național, în semn de respect față de memoria fostului șef al statului, Ion Iliescu.
În conformitate cu prevederile legale în vigoare, în ziua de doliu național, toate instituțiile și autoritățile publice centrale și locale vor arbora drapelul României în bernă. De asemenea, drapelul național în bernă se va arbora la sediile partidelor politice, organizațiilor sindicale și patronale, instituțiilor de învățământ de orice grad, instituțiilor de cultură și misiunilor diplomatice ale României, la punctele pentru trecerea frontierei, în aeroporturi, porturi, gări și autogări, precum și ca pavilion pe navele de orice fel și pe ambarcațiuni ce navighează sub pavilion românesc. Aceeași obligație revine și persoanelor fizice, dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reședință. Totodată, posturile de radio și televiziune, precum și instituțiile de cultură își vor adapta programul difuzat și activitățile organizate în mod corespunzător acestei zile.
Potrivit surselor Observator, miercuri dimineţă sicriul cu trupul lui Ion Iliescu va fi depus la Cotroceni şi va avea loc priveghiul. Joi urmează să aibă slujba de înmormântare la Cotroceni şi înmormântarea propriu-zisă la Cimitirul Militar Ghencea III. Miercuri seară, la Cotroceni, ar urma să aibă loc o slujbă, ceremonie privată cu 110 invitaţi - rude, diplomaţi, şefi de instituţii.
Potrivit legii, funeraliile de stat sunt ceremonii oficiale organizate de Guvern în cazul decesului Preşedintelui României şi al foştilor şefi de stat ai României și includ onoruri militare. Va fi pentru prima oară când în România funeralii de stat pentru un fost șef de stat, în perioada post-comunistă a țării.
Cine a fost Ion Iliescu
Ion Iliescu s-a născut pe 3 martie 1930 la Olteniţa. Abandonat de părinţi, a fost crescut când de bunici, când de o mătuşă, menajeră în casa Anei Pauker. Cea care, se pare, ar fi pus o vorbă bună pentru ca tânărul Iliescu să fie transferat, în 1950, de la Institutul Politehnic din Bucureşti la cel Energetic de la Moscova. Ion Iliescu s-a făcut remarcat din liceu ca lider, ajungând să ocupe de-a lungul anilor multe funcții de conducere în partidul comunist. În anii '60, a devenit şef al secției de propagandă.
În februarie '71, Nicolae Ceaușescu personal îl promovează în funcția de secretar general al Comitetului Central. Acuzat de deviere intelectualistă, a fost înlăturat apoi tot la ordinul lui Ceauşescu și exilat, timp de 18 ani, în diverse structuri locale. Dar chiar și aşa, o arată fotografii de arhivă, a rămas un apropiat al dictatorului. Se reîntoarce în prim planul politicii românesti şi împotriva celui care l-a sustinut în primii ani pe scena politică, în timpul Revoluţiei din 1989.
Au urmat 6 Mineriade, dintre care cea mai sângeroasă la mai puţin de o lună după ce Ion Iliescu era ales preşedintele României de către 85% dintre românii prezenţi la vot. Mineriada din 13 iunie a lăsat în urmă 4 morți, peste 1.300 de răniți și niciun vinovat. Anul trecut, la vârsta de 94 de ani, Ion Iliescu a fost audiat acasă în Dosarul Mineriada, acuzat de crime împotriva umanităţii. "Noi nu ne vindem țara" și "Proprietatea privată e un moft" au fost lozincile care au marcat primul mandat plin de președinte al lui Iliescu. În 1996, Ion Iliescu pierde alegerile în fața lui Emil Constantinescu. Dar a revenit la Cotroceni după 4 ani şi a încercat, măcar aparent, să se deschidă către Occident.
În viața personală, Ion Iliescu a fost extrem de retras. Alături de soţia sa, doamna Nina, era văzut doar în zilele de alegeri. S-au cunoscut în primul an de facultate şi împreuna au plecat şi la studii la Moscova. Ion Iliescu povestea că soția sa a stat în TVR, pe podea, ca să-i fie alături în noaptea dintre 22 și 23 decembrie. Au fost căsătoriți mai bine de 70 de ani. Nu au avut copii dar, neoficial, l-au adoptat in 1974, pe Mihai Bujor Sion, fiul unui lider comunist care a murit într-o catastrofă aeriană în Munţii Lotrului.
Fostul președinte Ion Iliescu a murit marți la vârsta de 95 de ani. Fostul președinte al României s-a stins din viață după ce organele i-au cedat. Iliescu suferea de cancer pulmonar, era internat de aproape două luni la Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. Agrippa Ionescu" din Capitală, unde a mers la cerere.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰