Gheorghe Magheru - haiducul și mișcările revoluționare

Comandant militar în oastea lui Tudor Vladimirescu, comandant în războiul ruso-turc din 1828-1829, vătaf al județului Romanați, ministru de finanțe în cabinetul revoluționar și comandant general în Țara Românească, Magheru a reprezentat o figură legendară în istoria României

Văr cu Tudor Vladimirescu, prieten apropiat cu Nicolae Bălcescu și sprijinitor al lui Avram Iancu

De mic, a fost nevoit să ia calea pribegiei, împreună cu familia sa, când, în august 1806, un corp expediționar turc sub comanda lui aga Bechir, nepotul pașei Regep a prădat Oltenia, incendiind și satul Bârzeiu de Gilort. La doar 16 ani, luptă împreună cu fratele sau împotriva turcilor. După bătălie, turcii au fost izgoniți. Pentru faptele sale de vitejie din timpul războiului ruso-turc, Magheru a primit rangul de căpitan de panduri.

În 1821 i s-a alăturat lui Tudor Vladimirescu. După moartea lui Vladimirescu, Gheorghe Magheru a mai haiducit câțiva ani, apoi a fost înrolat în armată, unde a fost avansat rapid în grad datorită calităților sale.

Viața politică 

A fost membru al Societății secrete masone Frăția, 1840, alături de Nicolae Bălceascu și Ion Ghica. Odată cu detronarea prințului Bibescu și instalarea guvernului revoluționar la București, a făcut parte din guvernul provizoriu revoluționar național, apoi a devenit generalul armatei române. După ce armata otomană a înlăturat guvernul revoluționar, Magheru a refuzat să accepte înfrângerea revoluției și s-a retras cu trupele revoluționare în Oltenia. Nevoit să se exileze la Viena, a continuat să susțină cauza revoluționară și unirea principatelor Moldova și Țara Românească.

A revenit în Țara Românească și a devenit unul dintre fondatorii Partidei Naționale, mișcare care a promovat unirea principatelor române și a sprijiit democratizarea și modernizarea lor.

Bulevardul Magheru din București și străzi din Sibiu și Timișoara îi poartă numele.

Înapoi la Homepage

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰