Video Imagini spectaculoase cu o avalanşă în Munţii Bucegi. Trei persoane au fost salvate de sub zăpadă
Un incident şocant a fost filmat în Munții Bucegi, unde un grup din care făceau parte şi salvatori montani a fost surprins de o avalanșă. Unul dintre salvamontişti a fost îngropat în zăpadă iar colegii săi s-au mobilizat să îl salveze.
Meteorologii au emis sâmbătă o avertizare cu privire la riscul crescut de avalanșă în Munții Bucegi care este valabilă până diseară.
Turiștii sunt sfătuiți să nu se aventureze pe traseele alpine, mai ales fără echipament corespunzător.
"Din fericire, toată lumea este teafără, totul s-a întâmplat duminică, la coborârea din platoul Bucegi către baza salvamont în timpul desfăşurării etapei de iarnă a şcolii Salvamont, aproximativ 14 salvamontişti erau în două grupuri care se îndreptau spre baza naţională Salvamont, în momentul în care o zonă s-a desprins pe aproximativ 40 de metri, o zonă de placă de zăpadă şi a dus la acest incident, au fost trei salvamontişti îngropaţi în zăpadă. Doi din ei, până la nivelul genunchilor, au reuşit să iasă singuri din zăpadă, al treilea salvamontist a fost scos de sub zăpadă de colegii lui şi toată lumea este teafără. Este încă în vigoare o avertizare meteo privind riscul de avalanşă. La peste 1800 de metri, specialiştii aprecizază că riscul este mare, de grad 4, pe o scară de la 1 la 5, în Masivul Bucegi, iar la sub 1800 de metri, riscul este la nivelul 3, pe scară de la 1 la 5, lucru de care trebuie să ţină cont toţi cei care îşi propun deplasări în perioada următoare", a explicat Claudiu Loghin, reporter Observator.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰