Județul în care peste 3.000 de posturi dispar din administrația locală în 2026

Peste 3.200 de posturi vor fi reduse în administrația publică locală din județul Bihor în cursul anului 2026, ca urmare a aplicării prevederilor OUG nr. 7/2026 privind creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale, informează Instituţia Prefectului Bihor.   

de Denisa Vladislav

la 18.03.2026 , 16:01

Județul în care peste 3.000 de posturi dispar din administrația locală

Potrivit datelor comunicate de Instituția Prefectului, reducerea vizează atât aparatul de specialitate al primăriilor și al Consiliului Județean, cât și serviciile publice locale din subordinea acestora.

Aparatul de specialitate al primăriilor și CJ pierde 1.574 de posturi

Astfel, numărul maxim de posturi din aparatul de specialitate al primăriilor și Consiliului Județean va scădea de la 4.274 în 2025 la 2.700 în 2026, ceea ce înseamnă o reducere de 1.574 de posturi.

Articolul continuă după reclamă

În paralel, numărul total de posturi din administrația publică locală, care include și poliția locală, evidența populației sau structurile de implementare a fondurilor europene, va fi redus de la 5.606 la 3.960, respectiv cu 1.646 de posturi.

În total, măsurile vizează eliminarea a peste 3.200 de posturi la nivelul întregului județ.

Alte 1.646 de posturi dispar din serviciile publice locale (poliție locală, evidența populației, fonduri UE)

Procesul de reorganizare a fost pregătit în urma unor ședințe organizate de Prefectura Bihor în perioada 11-17 martie, la care au participat reprezentanții Consiliului Județean și ai celor 101 unități administrativ-teritoriale. În cadrul acestor întâlniri a fost stabilit numărul maxim de posturi pentru anul 2026, comunicat ulterior fiecărei primării.

Autoritățile locale au obligația ca, în termen de 30 de zile de la comunicarea prefectului, să adopte hotărâri de consiliu local pentru aplicarea noilor limite de personal. Acestea trebuie să includă o notă justificativă detaliată privind impactul financiar al măsurilor.

Reducerea personalului se face prin aplicarea unui procent de 30% la numărul maxim de posturi stabilit pentru anul 2025, raportat la populația după domiciliu la 1 ianuarie 2024, conform datelor Institutului Național de Statistică.

De asemenea, legea permite ca reducerile să fie distribuite între toate categoriile de posturi, nu doar în aparatul de specialitate, ci și în structuri precum poliția locală sau serviciile de evidență a populației, cu condiția respectării procentului total de reducere.

Există și o variantă alternativă: în mod temporar, autoritățile locale pot opta pentru diminuarea cheltuielilor de personal până la 31 decembrie 2026, în locul reducerii directe a posturilor. Trei primării din județ - Căpâlna, Lazuri de Beiuș și Petreu - au anunțat că intenționează să aplice această soluție.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

"Rolul fundamental al prefectului este acela de a fi garantul respectării legii, însă, în contextul actual, această responsabilitate capătă o dimensiune pragmatică: eficientizarea cheltuirii banului public. Am constatat că, la nivelul județului Bihor, autoritățile publice locale nu funcționează în general cu numărul maxim de posturi, implementând de-a lungul ultimilor ani măsuri de eficientizare a cheltuielilor de personal. Procesul de reorganizare administrativă demarat la nivel național este o obligație legală conform OUG nr. 7/2026, fiind un demers necesar pentru a asigura structuri suple și funcționale", a declarat prefectul Dragoș Marcel Daniel.

Denisa Vladislav Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeți că statul va găsi o soluție de a reduce prețul carburanților?
Observator » Evenimente » Județul în care peste 3.000 de posturi dispar din administrația locală în 2026