Video Incendiile de vegetaţie fac prăpăd în România: pompierii au stins peste 16.000 de focare în 6 luni. O femeie de 61 de ani, printre piromani
Este infern în aproape toată România din cauza incendiilor de vegetaţie care s-au extins văzând cu ochii. Alimentate de vânt, flăcările sunt aproape imposibil de stăpânit. Zeci de pompieri şi un elicopter militar încearcă de aproape două zile să stingă un incendiu de pădure de pe Valea Oltului, provocat de nişte petrecăreţi. Misiunea este, însă, infernală. Flăcările se întind pe un versant greu accesibil, iar vântul le împrăştie rapid. Focul lăsat nesupravegheat este coşmarul anului pentru pompieri: au avut de stins peste 16.000 de incendii de vegetaţie doar în primele şase luni.
La Reşiţa pluteşte panica printre localnici. Un cartier a fost învăluit de fum după ce 200 de hectare de vegetaţie de pe un deal s-au aprins. Peste 160 de oameni - pompieri, polițiști, silvicultori şi localnici muncesc ca să oprească extinderea incendiului, însă flăcările par de nestăpânit. Din aer, un elicopter al Ministerului de Interne a efectuat peste 20 de aruncări de apă peste zonele afectate. Peste noapte, salvatorii au supravegheat atent zonele afectate de incendii, urmând ca din această dimineaţă să facă o nouă evaluare.
În prima jumătate a anului, pompierii au fost solicitaţi la peste 16.000 de incendii de vegetaţie
Flăcările au cuprins şi un munte de pe Valea Oltului, iar amploarea incendiului i-a luat prin surprindere pe pompieri. Zeci de şoferi au sunat la 112 după ce au văzut râuri de foc care făceau scrum pădurea. În mijlocul pârjolului, imaginea este terifiantă. Incendiul violent a mistuit zone întinse de la marginea Parcului Naţional Cozia. Focarul care ameninţa zeci de oameni a fost stins, dar alte flăcări au început să urce spre versant. "Avem cinci autospeciale de intervenţia care asigură orice eventuală propagare a incendiul către case. Din cauza vântului, se intensifică, dar suntem prezenţi pentru a gestiona situaţia", a declarat Dan Pascaru, inspector șef al ISU Valcea.
Localnicii sunt furioşi - spun că necazul li se trage de la un grup de petrecăreţi care ar fi făcut grătar la marginea pădurii şi au lăsat focul aprins în urma lor. Aseară, poliţiştii au transmis că de vină pentru izbucnirea incendiului ar fi o femeie în vârstă de 61 de ani, care va fi cercetată pentru distrugere din culpă. "Cetăţenii care nu au avut grijă şi au dat foc efectiv aproape intenţionat. Laşi focul în curtea casei, tu făcând petrecere", a declarat Ion Narcis Iliescu, primar Racovița. În ajutorul pompierilor de la sol a venit un elicopter elicopter militar Black Hawk care a aruncat 60.000 de litri de apă ieri după-amiază. În ciuda eforturilor făcute de 115 pompieri militari şi voluntari, 60 de hectare de vegetaţie au fost cuprinse de flăcări.
Incendiu de proporţii şi pe un deal de la marginea oraşului Târgu Jiu. Ciuperca de fum se vedea de la câţiva kilometri distanţă. Pompierii au stins focul cu greu pentru că în zonă nu sunt hidranţi. Militarii au descoperit că focul fost provocat de scurtcircuitul unui transformator electric. Şi în comuna Motru, neglijenţa unui bărbat a făcut ca vegetaţia să se aprindă. Pentru că vântul a bătut cu putere, flăcările s-au extins rapid. După aproape o săptămână de infern, pompierii din Bihor au reuşit să stingă un incendiu de vegetaţie din apropiere de Stâna de Vale. Pentru că accesul cu autospecialele a fost imposibil, din cauza terenului abrupt, cei peste 100 pompierii au mers pe jos kilometri întregi pentru a ajunge la focar.
În prima jumătate a anului, pompierii au fost solicitaţi la peste 16.000 de incendii de vegetaţie. Mai mult decât dublu faţă de aceeaşi perioadă din anul trecut. Peste 37.000 de hectare au fost pârjolite.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰