Inna ar putea primi despăgubiri, după ce scena pe care cânta, la Istanbul, s-a prăbuşit cu ea
Inna a fost la un pas de o tragedie la Istanbul.Cântăreaţa care a cucerit o lume întreagă s-a prăbuşit de la doi metri înălţime în timpul unui concert. Artista nu a remarcat că un element al scenei era desprins, a călcat pe el şi în acel moment a căzut cu tot cu scenă.

Este momentul cel mai energic al showului, iar Inna înaintează pe scenă în paşi de dans. Nu remarcă, însă un element căzut, păşeşte şi cade de la doi metri înălţime. Un membru al staff-ului intervine rapid şi o ridică de pe gazon. Apar imediat şi medicii. Muzica se opreşte. Toată lumea este şocată.
Fanii îşi revin, încurajaţi de Inna, care le dă asigurări că nu e rănită grav.
Inna a urcat singură înapoi pe scenă şi a continuat să cânte ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Abia la final, a decis să se lase pe mâna medicilor.
Potrivit specialiştilor, care au analizat imaginile, Inna a păşit pe un modul din fier care nu ar fi fost montat corespunzător. Pentru că era acoperit cu mochetă, artista nu a văzut că era deja înclinat.
Inna ar putea să primească despăgubiri consistente pentru cele întâmplate pe scenă. Artista a ţinut totuşi să le arate tuturor că accidentul a fost unul minor şi că picioarele ei, deşi bandajate, sunt... "aproape perfecte".
De la spital, cântăreaţa a mers în camera de hotel, iar astăzi a zburat spre Ankara, unde se va întâlni din nou cu fanii din Turcia.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰