Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Legea care putea duce la prinderea lui Emil Gânj, uitată de 5 ani. CCR a declarat-o neconstituţională

Criminalul din Mureş a reuşit să scape de armata de poliţişti care îl vânau cu ajutorul unor cartele prepay, potrivit unor surse din anchetă. Individul ar fi activat mai multe cartele SIM, imposibil de urmărit, şi ar fi umblat prin zone greu accesibile. Emil Gânj poate ar fi ajuns după gratii dacă legea propusă în urmă cu cinci ani, care interzice vânzarea cartelelor fără un act de identitate, ar fi fost în vigoare acum.

de Bogdan Dinu

la 18.08.2025 , 20:01

În Mureş, poliţiştii care îl caută de o lună şi jumătate pe Emil Gânj, au trecut de măsuri extreme. Le-au cerut vânzătorilor să îi anunțe de fiecare dată când cineva cumpără o cartelă pre pay. Anchetatrii bănuiesc că individul e încă în ţară. Ba chiar s ar fi folosit de mai multe carte sim preplătite pentru a se documneta despre mişcările agenţilor pe urmele lui.

O situație pe care occidentalii au reglementat-o de ani buni

Polițiștii au descoperit că toate carteleleau fost activate pe același traseu, în diferite zile. De pe aceste numere ar fi trimis inclusiv mesaje legate de propria dispariție. De altfel, agentii au găsit mai multe telefoane îngropate de individ înainte de a o ucide pe fosta lui iubită. Mesajele recuperate de polițiști arată că atât femeia, cât și alți apropiați l-ar fi ajutat atunci să se ferească de poliție. Cartelele preplătite pot fi procurate fără niciun act.

Articolul continuă după reclamă

O situație pe care occidentalii au reglementat-o de ani buni. În Spania, dacă vrei să achiziționezi o cartelă prepaid, trebuie să prezinți cartea de identitate spaniolă dacă ești cetățean spaniol, sau pașaportul și un document de rezidență, dacă de exemplu ești cetățean român sau din orice altă țară. În plus, dacă vrei un abonament, ai nevoie de o factură la energie sau gaz și dovada unui cont bancar deschis pe numele tău.

La noi, proiectul similar a fost respins. În urmă cu cinci ani, o ordonanță de urgență a guvernului ar fi putut să îi oblige pe comercianți să vândă sau să ofere cartelele prepay strict în baza unei cărți de identitate. Magistrații CCR au decis, la acea vreme, că măsura este neconstituțională. "Ca să poți să asculți telefonul, ca să poți să îi ceri omului buletinul trebuie să ai un mandat de la judecător", a declarat Augustin Zegrean, fost preşedinte CCR. Inițiativa a mai fost adusă în discuție în 2021, dar și atunci a rămas în aer. Neoficial, polițiștii spun că infractrii se folosec de aceste cartele pentru a comite fărădelegi.

Bogdan Dinu Like

Bogdan Dinu s-a alăturat echipei Observator în anul 2020. În prezent activează în cadrul redacției Antena1 ca reporter de eveniment și investigații specializat în domeniul afacerilor interne.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi hotărât cu cine votaţi pentru Primăria Capitalei?
Observator » Evenimente » Legea care putea duce la prinderea lui Emil Gânj, uitată de 5 ani. CCR a declarat-o neconstituţională