Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Luaţi-o că o omoară". Şi-a ucis sora pe care o bătea şi o chinuia de ani întregi. Filmul crimei din Vaslui

O crimă cum vedem numai în filme a avut loc în Vaslui. O femeie a anunţat disperată la 112 că sora ei a leşinat şi a implorat medicii să o salveze. Salvatorii au găsit-o, însă, prea târziu. Tot ei au descoperit un detaliu care i-a pus pe gânduri, iar, când au chemat poliţiştii, aceştia din urmă au descoperit că femeia îngrijorată de la telefon ar putea fi, de fapt, o criminală cu sânge rece.

de Redactia Observator

la 09.11.2025 , 07:58

De cum au văzut-o pe femeia de 56 de ani, care zăcea în pat, medicii au fost siguri că nu a pierit de moarte bună. Au văzut semne că s-a luptat pentru viaţa ei. În timp ce sora sa o jelea, au bănuit o crimă.

"Persoana respectivă a fost găsită fără semne vitale şi cu semnele morţii deja instalate, prezentând mai multe mărci traumatice. A fost declarat decesul, iar cazul a fost anunţat la Poliţie", a declarat Dan Ungureanu - ambulanţa Vaslui.

Crimă şocantă în Vaslui 

Articolul continuă după reclamă

Autopsia a confirmat - femeia fusese înjunghiată. Chiar sora victimei este principala suspectă. După omor, a aruncat arma crimei într-o fântână, şi-a schimbat hainele pline de sânge, a curăţat casa de urmele luptei şi a sunat la 112.

"S-a stabilit că între cele două a izbucnit un conflict spontan, iar inculpata a aplicat victimei o lovitură cu cuţit în zona toracică, în legătură directă cu decesul victimei", a declarat Ingrid Botezatu, procuror.

Apropiaţii spun că nenorocirea plutea în aer în casa celor două surori care trăiau singure. Vecinii acuză autorităţile că nu au protejat victima de propria ei soră care o teroriza.

"Le-am spus, le-am spus că i-a rupt piciorul. Am spus la toată lumea am spus: Luaţi-o de aici, duceţi-o la un azil, duceţi-o undeva că o omoară. Eu am spus la autorităţi şi la doamna de la social, şi la şeful de post", spune o vecină.

Nu m-am gândit la treaba asta niciodată. O mai bătea, că o vedeam vânătă, dar ea nu recunoştea.

Sora acuzată de crimă, în vârstă de 48 de ani, a fost arestată preventiv şi ar putea fi condamnată la 20 de ani de închisoare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Prețurile pentru sărbători v-au schimbat lista de cumpărături?
Observator » Evenimente » "Luaţi-o că o omoară". Şi-a ucis sora pe care o bătea şi o chinuia de ani întregi. Filmul crimei din Vaslui