Antena Meniu Search
x

Video Lumea își ia adio de la Diego Armando Maradona, "Zeul Fotbalului"

Lumea îşi ia adio zilele acestea de la Zeul Fotbalului. Diego Maradona a murit, iar în Argentina sunt ceremonii naţionale şi trei zile de doliu. Omagii vin însă din toată lumea. Apropiaţii se împacă greu cu vestea şi îi acuză pe medicii care îl aveau sub supraveghere de neglijenţă. Reclamă şi faptul că prima ambulanţă a ajuns abia la o jumătate de oră de la apelul la urgenţă.

de Simona Moloiu

la 26.11.2020, 20:36

Vezi și
  • Legendarul fotbalist Diego Armando Maradona a murit, miercuri, la vârsta de 60 de ani
  • Argentina a proclamat trei zile de doliu național, iar zeci de mii de fani au venit la sicriul celui supranumit "Zeul Fotbalului"

Este ziua pe care niciun microbist nu îşi dorea să o trăiască atât de repede. La doar două săptămâni după ce a suferit o operaţie pe creier, cel supranumit Copilul de Aur sau Geniul Fotbalului s-a stins din viață.

De data aceasta i s-a oprit inima, iar medicii nu au reuşit să i-o repornească. O veste care lasă neconsolate milioanele de fani pe care îi are în toată lumea. În Argentina, mii de fani au ieşit pe străzi pentru a-l celebra pe cel care a fost Diego Maradona.  

Sicriul a fost depus la Palatul prezidenţial din Buenos Aires. Nu au lipsit incidentele. Fanii, care vor să se reculeagă lângă idolul lor, au încercat să rupă cordoanele poliţiei. 

Uniţi în suferinţă, mii de fani au ieşit pe străzi şi la Napoli, cea de a doua casă a lui Diego Maradona şi locul unde a jucat timp de șapte ani.  

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Vestea dispariţiei lui Maradona a cutremurat lumea întreagă. De la personalităţi, vedete şi sportivi, toţi i-au adus un ultim omagiu. Unul dintre primi care au transmis un omagiu, cealaltă legendă a fotbalului argentinian, Leo Messi.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Un mesaj plin de emoţie a postat pe reţelele sociale şi Pele, cu care Maradona a avut o relaţie complicată, cum se întâmplă frecvent între legende:

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Un mesaj de adio a postat pe Instagram şi Nadia Comăneci: "Odihneşte-te în pace, dragă legendă!" a scris fosta gimnastă, lângă fotografia cu ea şi Maradona.

Născut într-unul dintre cele mai sărace cartiere din Buenos Aires, într-o familie modestă, cu opt copii, Diego Maradona a primit prima minge de fotbal la trei ani. A fost dragoste la prima vedere şi momentul în care se năştea jucătorul care avea să marcheze definitiv istoria sportului rege. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Succesul l-a transformat în religie în Argentina. În 1998, fanii lui Maradona au înființat "Biserica lui Maradona" în Buenos Aires, însă drogurile au fost cele care l-au coborât printre muritori. O dependenţă care i-a pus prea devreme capăt carierei şi cu care s-a luptat zeci de ani, dar pe care nu a încercat să o ascundă.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Rămâne în istorie pentru dribling-urile cu care punea în dificultate orice adversar, dar şi cu cel mai cunoscut şi controversat gol din istorie. E cel înscris cu mâna la Campionatul Mondial din 1986, împotriva selecţionatei Angliei, şi despre care singur a spus că a fost mâna lui Dumnezeu cea cu care a marcat. 

Maradona lasă în urmă o avere de doar jumătate de milion de dolari, care va fi, cel mai probabil, împărţită între cei cinci copii pe care îi are cu patru femei. Pretenţii ar putea avea însă şi cei șase copii nelegitimi pe care i-ar avea în Cuba şi a căror existenţă a recunoscut-o abia anul trecut. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

Observator » Evenimente » Lumea își ia adio de la Diego Armando Maradona, "Zeul Fotbalului"