Video Lumina Învierii, primită de milioane de credincioși catolici în biserici din toată țara
Milioane de credincioşi catolici au primit aseară Lumina Sfântă atât în suflete, cât şi în case! Bisericile Romano-Catolice din toată ţara au devenit neîncăpătoare, iar emoţia Învierii a fost trăită cu tot sufletul de fiecare credincios în parte. Cu ochii ridicați spre cer și inimile pline de speranță, aceştia s-au rugat pentru pace, vindecare și un strop de lumină în vremuri tot mai tulburi.
Învierea Domnului a venit pentru catolicii din toată ţara ca un val de lumină și speranță. În Capitală, mii de credincioşi au trăit Slujba de Înviere într-o atmosferă încărcată de emoţie.
În comunitatea poloneză din Solonețu Nou credința și tradițiile sunt respectate cu sfințenie. Încă de cu zi gospodinele pregătesc coşul pentru sfinţit cu bunătăţi.
"Cârnaţi de casă, întotdeauna, făcut de casă, ouăle.", spune o doamnă.
"Dacă suntem în familie şi un ou sfinţit tăiem în mai multe bucăţi şi fiecare să guste din el ca familia să fie unită.", adaugă Mariana Drosceac, gospodină.
Cu o însemnătate la fel de mare este şi obiceiul baiaşilor. Tineri îmbrăcaţi în soldaţi păzesc mormântul Mântuitorului, fără încetare, încă din Vinerea Mare, până în seara de Înviere.
"Îl apărăm de cei vicleni care vor să îl fure şi să îl condamne iar la moarte. Păzim mormântul Domnului. Ne schimbăm la fiecare 15 minute.", spune un băiat.
"E foarte important să transmitem şi generaţiei următoare acestei tradiţii pe care le păstrăm aici. Şi sunt convins că o să le ţină cu sfinţenie în continuare aşa cum şi noi le ţinem de 200 de ani.", explică Ghervazen Longher, preşedinte Uniunea Polonezilor din România.
Iar seara, sutele de credincioși au participat cu sufletele deschise la slujba de Înviere.
"O liturghie de mare încărcătură, sărbătorim Învierea Domnului. Ne duce cu gândul la Cristos cel înviat şi la omul care are această favoare de a învia împreună cu Cristos.", spune Stanislav Ioan Cucharec, preot.
"Domnul nostru Iisus Hristos a trecut prim patime şi în moartea sa şi ne-a răscumpărat, iar datorită lui suntem noi astăzi aici.", spune o credincioasă.
"O nouă etapă a vieţii noastre şi o bucurie foarte mare.", adaugă un bărbat.
Şi la Cluj-Napoca, într-o atmosferă profundă, a fost binecuvântată Lumânarea Pascală. Aceasta a fost aprinsă de la focul făcut în faţa Bisericii, lucru care simboliează trecerea de la întuneric la lumină.
"Biserica îi cheamă pe fiii săi răspândiţi în lumea întreagă să se adune în Priveghere şi în Crăciun.", spune preotul.
Iar mai apoi, credincioşii au primit-o ca pe un dar divin. Cu inimile pline de speranță, credincioșii s-au rugat pentru sănătate şi linişte sufletească.
"Suntem fraţi şi surori în lumea asta şi împreună cu Iisus care este adevărul. Asta trebuie să înţelegem şi să învăţăm.", predică Laszlo Atilla, preot.
Reporter: Ce înseamnă Paştele pentru tine?
Fată: Sunt momente frumoase gândindu-ne că Iisus s-a sacrificat pentru noi şi linişte sufletească.
Femeie: Paştele...naşterea Luminii, cel mai mare lucru.
Reporter: Ce faceţi anul ăsta de Paşte?
Femeie: Împreună cu familia, ca de obicei.
La Biserica Sf. Ioan Botezătorul din Târgul Mureş, mii de credincioși au participat la slujb, care a început în liniște și reculegere, dar s-a transformat treptat într-o celebrare a bucuriei și a speranței.
Însă unul dintre momentele cu cea mai mare încărcătură emoţională a fost cel în care, cu lumânări aprinse în mâini, creştinii au înconjurat biserica.
"Este sărbătoarea Învierii Domnului, ce mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Şi ne bucurăm foarte mult că Dumnezeu ne iubeşte.", spune o credincioasă.
"Viaţa noastră omenească nu ar avea rost fără credinţă, pentru că atunci am trăi de pe o zi pe alta şi nu am avea speranţa unei vieţi veşnice.", adaugă un bărbat.
"Trebuie să fim mai buni, să ne iertăm unii pe alţii, să ne ajutăm unii pe ceilalţi.", mai precizează o femeie.
Cu aceeaşi bucurie, mii de catolici s-au adunat şi la Sibiu. Printre credincioşi a fost şi fostul președinte, Klaus Iohannis, alături de soția sa.
"Vă doresc tuturor sărbători Pascale binecuvântate şi Florii frumoase. La mulţi ani!", le-a urat Klaus Iohannis credincioşilor.
Şi la Alba Iulia catolicii au venit la slujbă cu inima curată, plină de iubire și iertare şi s-au lăsat cuprinși de miracolul Învierii Domnului.
"Astăzi este o zi de bucurie, dar să nu uităm că şi Iisus la Înviere a ajuns prin calea crucii, prin suferinţă. Şi dacă noi vrem să ajungem direct la înviere, nu merge.", spune Gergely Kovacs, episcop al Arhidiacizei din Alba Iulia.
"Despre asta e vorba în sărbătoarea Paştelui, speranţa Învierii Domnului de-a pururi.", precizează o credincioasă.
Reporter: Ce v-a emoţionat?
Femeie: Felul în care au predicat şi au explicat credincioşilor că Iisus s-a înălţat la ceruri.
"Sentimente frumoase ca de Paşte, aşa de linişte, de fericire.", adaugă un alt bărbat.
La final credincioșii au dus Lumina Învierii în casele lor, într-un gest de speranță și recunoștință.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
