Video Mamă a trei copii, înjunghiată de soţ în Brăila. Femeia voia să divorţeze
O femeie de 40 de ani din Brăila, mamă a trei copii, este în pericol de moarte după ce a fost înjunghiată de soţul ei. Agresorul este şi el la Terapie Intensivă pentru că a încercat apoi să îşi ia viaţa.
Cei doi soți de 40 și 56 de ani, care au și trei copii împreună, erau despărțiți de câteva luni. Femeia s-a mutat la mama ei în județul Tulcea, dar în urmă cu două seri a venit aici, la locuința comună, pentru a discuta cu soțul ei despre un posibil divorț amiabil.
Spre dimineață, bărbatul a decis să o atace și a înjunghiat-o de mai multe ori, în timp ce cei trei copii se aflau într-o altă cameră, în casă. Chiar unul dintre copii i-a găsit pe cei doi soți înjunghiați, după ce bărbatul s-a dus în curte și a încercat să-și ia viața.
A sunat imediat la 112, iar mai multe echipaje de la ambulanță, poliție, dar și un procuror de la Parchetul din Brăila au ajuns la faţa locului, în timp ce cei doi soți au fost transportați de urgență la spital.
Anchetatorii au desfășurat cercetări la fața locului, după care au decis să deschidă un dosar penal pentru tentativă de omor. Procurorii așteaptă acum să vadă care este evoluția stării de sănătate a femeii, iar dacă aceasta nu va supraviețui, încadrarea faptei va fi schimbată în omor calificat.
Ambii sunt internați la Spitalul Județean din Brăila. Femeia este în stare mult mai gravă, iar soțul ei este intubat, dar stabil. După externare, acesta va fi dus direct în arestul poliției.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
