Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Măsuri disperate pentru a proteja fermele de porci aflate în apropierea ultimelor focare descoperite

Teama de pestă porcină a transformat marile ferme de porci în fortăreţe. Angajaţii poartă haine sterile şi fac duş şi înainte şi după ce intră în contact cu animalele.

de Redactia Observator

la 03.09.2018 , 20:11

Teama de pestă porcină a transformat marile ferme de porci în fortăreţe. Angajaţii poartă haine sterile şi fac duş şi înainte şi după ce intră în contact cu animalele. Totul pentru ca situaţiile din Tulcea şi Brăila, unde peste 200.000 de porci vor fi eutanasiaţi, să nu se repete.

Cea mai mare fermă de porci din judeţul Braşov a devenit o zonă de maximă securitate, după ce un focar de pestă a fost găsit la 100 de kilometri distanţă.

Peste 45.000 de porci sunt crescuţi la Şercaia. Angajaţii nu au voie să aibă porci acasă, ca să nu existe pericolul contaminării. Iar dacă vreunul dintre ei a călătorit într-un judeţ de focar, stă trei zile acasă.

Vezi și

Măsurile sunt luate pentru ca ferma din Braşov să nu rămână fără animale, precum cele din Tulcea şi Brăila. 

Focarele de pestă depistate aici înseamnă că peste 200.000 de porci au fost sau urmează să fie eutanasiaţi. Aproape 900 de angajaţi riscă să rămână şomeri. O situaţie care a pus Guvernul pe jar.

O oră au durat discuţiile dintre premierul Viorica Dăncilă şi ministrul Agriculturii, Petre Daea. Au fost puse la punct toate punctele de vedere ale Guvernului cu privire la situaţia creată de pesta porcină, puncte de vedere care vor fi mâine în cadrul CSAT preşedintelui Klaus Iohannis.

Acolo, Guvernul va cere o rectificare bugetară pentru a face rost de banii necesari pentru despăgubirea crescătorilor. Alte măsuri ar trebui să-i vizeze pe angajaţii fermelor.

Laura Vasilescu - purtator de cuvânt AJOFM Braila: "La acest moment, salariaţii sunt în perioada de preaviz. În această perioadă, instituţia noastră organizează acordarea serviciilor de pre-concediere."

Între timp, focarele de pestă se extind fulgerător în curţile oamenilor. În Constanţa, angajaţii DSVSA au descins cu excavatorul pentru a confisca toţi porcii din localitatea Oltina.

Curtea primarului a fost prima vizitată. Însă oamenii s-au grăbit să-şi taie porcii înainte să vină autorităţile. În Oltina, frigiderele sunt pline. 

Specialiştii spun că virusul pestei porcine rezistă în carnea congelată şi trei ani. Dezgheţarea cărnii ar putea însemna un nou focar, deoarece şi oamenii sunt purtători ai virusului pestei. La fel şi mistreţii. Însă probele recoltate până în prezent de la animalele sălbatice au dat un rezultat curios.

Neculai Şelaru, preşedintele Asociaţiei Vânătorilor: "La ora actuală, nici măcar un mistreţ vânat, din cei peste 3.500, nu este declarat pozitiv. Nu are virusul."

Au existat, în schimb, 40 de mistreţi cu virusul confirmat, însă aceştia au fost găsiţi deja morţi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Măsuri disperate pentru a proteja fermele de porci aflate în apropierea ultimelor focare descoperite