Antena Meniu Search
x

Ministerul Apărării a anunţat, în premieră, suspendarea zborurilor cu MiG-21 LanceR

Ministerul Apărării Naţionale din România a decis suspendarea activităţilor de zbor cu aeronavele MiG-21 LanceR, după mai multe incidente cu aceste aparate de zbor în ultimele 6 săptămâni. Aeronavele urmau să fie scoase din uz în 2024.

de Redactia Observator

la 15.04.2022, 11:52

Avioanele MiG-21 LanceR vor fi lăsate la sol
Avioanele MiG-21 LanceR vor fi lăsate la sol - Hepta

Prin ordin al șefului Statului Major al Apărării, general Daniel Petrescu, activitățile de zbor cu aeronavele MiG-21 LanceR din dotarea Forțelor Aeriene Române au fost suspendate, începând de vineri, 15 aprilie.

De ce a suspendat România zborurile cu MiG-21 LanceR

"Măsura a fost luată având în vedere incidența considerabilă a evenimentelor și accidentelor de aviație înregistrate pe timpul exploatării aeronavelor MiG-21 LanceR, soldate cu mai multe victime și aeronave avariate sau distruse, în scopul îmbunătățirii siguranței aeronautice și pentru prevenirea producerii evenimentelor și accidentelor de aviație prin reducerea riscurilor asociate defecțiunilor tehnice", informează Ministerul Apărării.

În perioada suspendării activităților de zbor cu aeronavele MiG-21 LanceR, Forțele Aeriene Române vor continua să execute Serviciul de luptă Poliţie Aeriană cu aeronavele F-16 din dotare, sprijinite de aeronavele aliate dislocate în România, în cadrul misiunii de Poliție Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) sub comandă NATO.

Pe acelaşi subiect

De asemenea, sistemele de apărare cu baza la sol din dotare vor executa misiunile de Poliţie Aeriană sub comandă națională, precum și în cadrul Sistemului NATO Integrat de Apărare Aeriană și Împotriva Rachetelor (NATO Integrated Air and Missile Defence System).

Cu ce vor fi înlocuite aeronavele MiG-21 LanceR

Bătrânele Mig 21 Lancer, care au apărat spaţiul aerian al României timp de 60 de ani, vor fi oricum casate. Avioanele de luptă vor ieşi din dotarea Armatei române începând cu anul 2024 şi vor fi înlocuite cu cel puţin trei escadrile de F16. 

"Au fost dispuse măsuri pentru accelerarea demersurilor în vederea achiziționării celor 32 de aeronave F-16 din Novegia, care vor constitui, în perioada următoare, încă două escadrile. Proiectul legii de aprobare a acestei achiziții a parcurs etapa de transparență legislativă și se află în circuitul de avizare, urmând a fi prezentat Parlamentului României în cel mai scurt timp.

Resursa disponibilă a aeronavelor din cadrul celor trei escadrile de avioane multirol F-16, care vor fi operate de Forțele Aeriene, asigură operarea lor pentru o perioadă de minim 10 ani și vor constitui o capabilitate operațională aeriană de tranziție către aeronavele F-35, de generația a V-a", mai spune Ministerul Apărării.

Primele Mig21 au intrat în dotarea Armatei Române în anii '60

Migul 21 Lancer iese la pensie începând cu anul 2024. Decizia este clară şi bine argumentată. Avioanele nu mai au resursă de zbor, piesele deja nu se mai găsesc, iar costul unei ore de zbor, estimat la 8 mii de euro, este deja prea mare.

Mig21 este o aeronavă de generaţia a treia, cu un singur motor. Poate zbura la un plafon de peste 18 mii de metri şi are capacităţi de luptă aer-aer şi aer-sol. Este dotat cu un tun de 23 de milimetri, bombe şi locuri pentru două rachete.

România a cumpărat iniţial peste 400 de astfel de aeronave. După anii '90, Migul a fost modernizat şi aşa a ajuns în varianta Mig21 Lancer.

Anii au trecut, aeronavele şi-au făcut şi îşi fac şi acum pe deplin treaba doar că tehnologia a avansat, iar piloţii au nevoie de avioane noi.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vi s-a întâmplat să fiţi hărţuiţi într-un teambuilding?

Observator » Evenimente » Ministerul Apărării a anunţat, în premieră, suspendarea zborurilor cu MiG-21 LanceR