Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ministerul francez al Apărării îşi consolidează securitatea după mai multe atacuri informatice

Ministerul francez al Apărării a anunţat că şi-a consolidat sistemele de protecţie împotriva atacurilor informatice, la câteva zile după atentatele jihadiste de la Paris şi în urma unor atacuri contra site-urilor sale

de Redactia Observator

la 16.01.2015 , 09:14

Ministerul francez al Apărării a anunţat că şi-a consolidat sistemele de protecţie împotriva atacurilor informatice, la câteva zile după atentatele jihadiste de la Paris şi în urma unor atacuri contra site-urilor sale

Două dintre aceste atacuri "vizau două regimente ale armatei terestre, inclusiv o şcoală", a declarat viceamiralul Arnaud Coustillière, un oficial din cadrul centrului de apărare cibernetică al Statului Major al armatei.

La o zi după marşul de duminică de la Paris, organizat în memoria celor 17 persoane ucise în atentate săptămâna trecută, "a fost luată decizia de a ridica nivelul de vigilenţă pe Internet", iar "începând de marţi am dispus crearea unei celule de criză, pentru a supraveghea" atacurile informatice, a adăugat Coustillière, conform Mediafax,

Articolul continuă după reclamă

"Atacurile asupra site-ului Dicod (serviciului de comunicare al ministerului) continuă, se găsesc în mod regulat tineri care vor să testeze site-ul Dicod", a precizat viceamiralul.

"În opinia mea, aceste atacuri sunt un răspuns la manifestaţia de duminică, din partea unor tineri care nu aderă la anumite valori", a declarat el.

Potrivit unor surse deschise şi disponibile, peste 20.000 de atacuri informatice vizând site-uri ale şcolilor şi altor instituţii au fost comise în Franţa, începând din 10 ianuarie, de către "grupuri mai mult sau mai puţin structurate sau de hackeri islamişti bine cunoscuţi", a adăugat oficialul francez.

Aceste atacuri au loc prin saturaţia, penetrarea sau "desfigurarea" site-urilor, o operaţiune care constă în înlocuirea primei pagini cu alta.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Ministerul francez al Apărării îşi consolidează securitatea după mai multe atacuri informatice