Observator » Evenimente » Mişcarea ţine loc de portofel. Locuitorii din Cluj pot face exerciţii pentru a plăti călătoriile cu autobuzul

Video Mişcarea ţine loc de portofel. Locuitorii din Cluj pot face exerciţii pentru a plăti călătoriile cu autobuzul

Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 28.09.2025, 09:11 | Modificat la 28.09.2025, 09:16

La Cluj-Napoca, mişcarea ţine loc de portofel. Călătorii pot face exerciţii sau să pedaleze pe o bicicletă statică pentru a urca în autobuz fără să plătească niciun leu. În două staţii inteligente din oraş, un bilet de transport se obţine cu efort, la propriu.

20 de genuflexiuni. Acesta e preţul pe care Nichita, student în Cluj, a ales să îl plătească pentru a călători gratis cu autobuzul.

"Mi se pare o idee bună, mai ales că s-a scumpit şi preţul la bilete. Aşa că, de ce nu? Încurajez lumea să facă puţină mişcare", susţine un student.

Biletul de sănătate s-a întors în oraş pentru a şasea oară şi a fost primit cu la fel de mult entuziasm ca până acum. Practic, în două staţii de autobuz din oraş, mişcarea se transformă în călătorii gratuite, dar după anumite reguli.

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Iniţiativa le aparţine celor de la "Sports Festival" şi vor ca, în acest mod, să promoveze mişcarea şi un stil de viaţă sănătos.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe acelaşi subiect

Davin e din Indonezia, dar studiază afaceri internaţionale la Cluj. Circulă des cu autobuzul şi îi place că poate îmbina utilul cu plăcutul.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Cele două staţii rămân deschise la Cluj până la începutul lunii decembrie. Din 2020, de la lansarea campaniei, au fost obţinute peste 200 de mii de bilete de autobuz prin mişcare.