Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Momentul în care un tânăr este fugărit și lovit cu toporul pe o stradă din Brăila

Poliţia din Brăila face anchetă după ce imagini cu un atac şocant au apărut în mediul online. Un tânăr de 21 de ani a fost bătut crunt de mai mulţi indivizi care au coborât dintr-o maşină înarmaţi inclusiv cu un topor.

de Adrian Obreja

la 03.11.2025 , 13:57

Tânărul de 21 de ani, victima agresiunii, se află acum internat în spital. A suferit mai multe răni, dar viața nu îi este pusă în pericol. Cât despre toți cei implicați în această bătaie, primele informații arată că ar fi membri ai două grupări rivale din Brăila.

Totul s-a întâmplat seara trecută, într-un cartier din oraș, acolo unde mai mulți indivizi au coborât dintr-o mașină. Unul dintre ei, înarmat chiar și cu un topor, l-a fugărit pe acest tânăr, l-au prins și l-au lovit de nenumărate ori, după care au plecat, nu înainte de a-i amenința și pe ceilalți care erau martori sau locuiesc pe acea stradă. Polițiștii au fost anunțați de către un localnic din zona respectivă, iar acum au reușit să-i identifice și să-i găsească pe cei trei agresori, care se află în acest moment la audieri.

Urmează să se decidă dacă vor fi reținuți 24 de ore în vederea arestării preventive, dar până atunci, ancheta și audierile în acest caz continuă în cadrul acestui dosar de loviri și alte violențe.

Articolul continuă după reclamă
Adrian Obreja Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Ați făcut cumpărături de Black Friday anul acesta?
Observator » Evenimente » Momentul în care un tânăr este fugărit și lovit cu toporul pe o stradă din Brăila