Video Morţi suspecte într-o comună din Dolj: Un bărbat s-a spânzurat, iar soţia sa a fost găsită într-o fântână
Un bărbat de 45 de ani din comuna Unirea, județul Dolj, a fost găsit spânzurat, iar soția sa, dispărută de acasă, a fost descoperită decedată într-o fântână dezafectată. Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte ale tragediei.
În dimineața zilei de duminică, 19 octombrie 2025, în jurul orei 05:42, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Calafat au fost sesizați de un tânăr de 26 de ani din comuna Unirea, județul Dolj, cu privire la faptul că socrul său a fost găsit spânzurat în gospodărie.
Echipa de intervenție deplasată la fața locului a identificat un bărbat de 45 de ani, spânzurat de grinda unei anexe aflate în spatele locuinței. Un echipaj medical sosit de urgență a constatat decesul acestuia.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind în curs de desfășurare sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.
Soţia, găsită la un kilometru distanţă într-o fântână dezafectată
"În cadrul verificărilor, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Cetate au constatat că soția bărbatului decedat, o femeie de 39 de ani, era dată dispărută. A fost constituit un colectiv de căutare, iar forțele de ordine au desfășurat activități de scotocire în zona localității", se arată într-un comunicat al IPJ Dolj.
La aproximativ un kilometru de locuință, femeia a fost descoperită într-o fântână dezafectată. La intervenție au participat pompieri din cadrul Detașamentului de Pompieri Calafat și Detașamentului 1 Craiova, precum și un elicopter SMURD. Din păcate, femeia a fost extrasă fără semne vitale.
La fața locului s-au deplasat și polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale Dolj și ai Serviciului Criminalistic, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. Autoritățile efectuează cercetări pentru stabilirea circumstanțelor exacte ale deceselor și au dispus efectuarea unor expertize medico-legale.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰