Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Tatăl tinerei ucise de soț, amendat de 3 ori pentru că a sunat la 112: Spuneau că nu au ce să-i facă

O moarte aproape anunţată. O femeie de 26 de ani, din Teleorman, a fost ucisă de soțul violent, de care se separase. Ordinul de protecţie fusese cerut şi primit în septembrie, după o bătaie atât de cruntă încât femeia a avut nevoie de 14 zile de spitalizare. Tot cu ordinul în mână, patru zile mai târziu, femeia a fost urmărită şi violată de acelaşi individ. Agresorul a încălcat restricţia ulterior, în mod repetat, fără ca nimeni să ia vreo măsură împotriva lui. Femeia sunase, în ultimele două luni, de cinci ori la 112 pentru a reclama fapte de agresiune ale bărbatului. În tot acest timp, poliţia l-a amendat, în schimb, pe tatăl victimei, de trei ori, pentru că omul suna disperat la urgenţe, să reclame faptul că atât el, cât şi fiica lui sunt în pericol. 

de Ana Maria Munteanu

la 10.11.2025 , 13:28

Mihaela a murit cu ordinul de protecţie în mână. Tânăra de 26 de ani din Teleorman, care a fost ucisă de partenerul ei, de faţă cu copilul lor de 2 ani, ceruse protecţie de la autorităţi, dar asta nu l-a împiedicat pe agresor să-i facă rău, fără ca cineva să-l oprească sau să-l pedepsească. Tatăl victimei a sunat şi el la 112 pentru a reclama că este în pericol. A primit, în schimb, doar amenzi, pentru că pericolul nu s-ar fi confirmat. Vă avertizăm că urmează informaţii şi imagini cu puternic impact emoţional.

Al 51-lea caz de femicid din 2025

Acesta este al 51-lea caz de femicid din 2025, potrivit Centrul Filia.  Atacul sângeros a avut loc în plină stradă, imediat după lăsarea întunericului. Sătulă de bătăile soţului, Mihaela se mutase de două luni în casa părinţilor din Beciu, Teleorman, alături de fiul ei cel mic, în vârstă de doi ani. Ceilalţi doi copii ai cuplului erau în grija tatălui. Sâmbătă seară, crezându-se în siguranţă, femeia a plecat cu băieţelul de mână să viziteze o vecină. Nu ştia că soţul gelos o pândea din umbră. 

Articolul continuă după reclamă

"Am auzit ţipând. Când am ieşit la poartă, ea efectiv era aici căzută, în balta de sânge. Copilaşul era lângă ea, plângea: mama, mama", a povestit o vecină.

De 15 ori a înjunghiat-o soţul devenit călău. După ce a comis crima, individul a luat-o la fugă. Poliţiştii au stabilit că a coborât această vale, unde şi-a scăpat telefonul, iar pe el l-au găsit în casa tatălui său, în locul în care a încercat să-şi ia viaţa. Individul de 42 de ani este internat acum cu răni la gât şi la mâini, cu şanse minime de supravieţuire.

Strigătele de ajutor ale Mihaelei: Ordinul de protecţie, emis pe 22 septembrie

"Mereu o bătea, mereu o gonea. Suna mereu la poliţie, nu luau măsuri", a povestit mama victimei. Mihaela a cerut un ordin de protecţie când, după o bătaie cruntă din partea soţului, a avut nevoie de 14 zile de îngrijiri medicale. Pe 22 septembrie, victima primeşte ordin de protecţie, iar pe 26 septembrie a reclamat că a fost violată.

Ordinul de protecţie a fost emis pe 22 septembrie. După patru zile, femeia a reclamat că soţul a răpit-o dintr-un parc şi a violat-o. A fost deschis atunci un dosar penal. "În urma cercetărilor efectuate împreună cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Turnu-Măgurele, nu au rezultat date care să conducă la dispunerea unor măsuri preventive", a declarat Nicoleta Iacov, IPJ Teleorman.

Ameninţată deschis de criminal pe reţelele de socializare: "A mea a fugit"

Lăsat liber, bărbatul a continuat s-o terorizeze, chiar dacă ordinul de protecţie nu-i permitea să se apropie la mai puţin de 50 de metri de soţie şi de locuinţa părinţilor. Iar pe reţelele de socializare o ameninţa în mod deschis. "A mea a fugit! A dus-o rău cu mine 8 ani de zile. Am făcut copii să ce, să îi abandonăm. Interesaţi-vă şi după aia să mă vorbiţi pe mine de rău că o băteam, că o înjuram, că o chinuiam", a spus el într-un mesaj video.

"Se apropia, a venit şi cu injurii, mă înjura pe mine şi încerca tot felul de scandaluri. Şi sunam la poliţie, la 112 şi nu luau măsuri, nu luau nimic", a acuzat şi tatăl victimei.

Tatăl Mihaelei, acuzații la adresa polițiștilor: Spuneau că nu au ce să-i facă

Tatăl victimei are telefonul plin cu apelurile făcute la poliţie. N-a primit niciodată răspunsul pe care îl aştepta. "Mi-au spus în felul următor: dacă sun mereu la 112, mă sancţionează", a declarat acesta.

N-au fost ameninţări goale. În decurs de o lună, bărbatul a fost amendat de două ori pentru că a sunat abuziv la 112. Pe 24 octombrie, tatăl a mai primit o amendă pentru tulburarea liniştii publice. Aruncase cu pietre în maşina ginerelui. Ucigaşul nu a păţit nimic atunci pentru încălcarea ordinului de protecţie. Tatăl victimei însă s-a ales cu o bătaie.

  • 25 septembrie - tatăl victimei reclamă că îl ameninţă ginerele. Este amendat pentru apel abuziv la 112.
  • 22 octombrie - tatăl victimei reclamă că îl ameninţă ginerele. Este amendat pentru apel abuziv la 112.
  • 24 octombrie - tatăl victimei se ceartă cu ginerele. Este amendat pentru tulburarea liniştii publice.
  • 25 octombrie - tatăl victimei este bătut de tatăl ginerelui.

"Am fost bătut de taică-său. Am coastele rupte aici. Am chemat poliţia. Nu luau măsuri. Că n-au ce să-i facă", a acuzat tatăl victimei.

Poliţiştii din Beciu, care ar fi trebuit să monitorizeze respectarea ordinului de protecţie, au refuzat să comenteze situaţia. N-au fost de găsit nici la sediu. "Ori ei nu şi-au făcut datoria, ori legislaţia e slabă şi nu o putem pune în aplicare. Aceste ordine de protecţie se pare că sunt inutile. Ne aşteptam la ce este mai rău. Ne simţim cu toţii vinovaţi că n-am putut să prevenim această tragedie. De la autorităţi până la noi, cei din comunitate", a declarat Marius Manea, primarul localităţii Beciu.

Val de anchete în poliţie şi justiţie după crimă

În primele 7 luni ale anului au fost emise 8.194 de ordine de protecție. Dintre acestea, aproape jumătate au fost încălcate. Poliţiştii din Alexandria sunt acum verificaţi de către Inspectoratul General al Poliției Române. Primele declaraţii ale Poliţiei Română sunt legate de faptul că victima ar fi refuzat monitorizarea electronică a agresorului.

Însuși șeful Poliției Române, Benone Matei, însoțit de mai mulți ofițeri din comanda IGPR, a venit, la prima oră, la sediul IPJ Teleorman, într-un control inopinat, menit să lămurească felul în care au acționat agenții în cazul femeii ucise de soțul ei, după ce aceasta ceruse ajutor de mai multe ori la 112.

În interiorul Inspectoratului de Poliție din Alexandria se află, în continuare, ofițeri de la Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor, specializați în combaterea violenței în familie, dar și de la Direcția de Control Intern a IGPR.

Au fost cerute rapoartele întocmite de polițiștii care au intervenit la solicitările de violență domestică în care a fost implicată femeia ucisă în ultimele două luni și se verifică acum dacă polițiștii care au ajuns la cazuri au făcut tot ce le-a stat în putere să ajute victima.

Poliția susține că a refuzat ca bărbatului să i se monteze o brățară electronică, un dispozitiv care o anunță pe victimă dacă agresorul se apropie de ea, printr-o aplicație instalată pe telefon. Sunt verificări pe acest aspect: dacă polițiștii i-au explicat cum trebuie ce înseamnă această brățară, acest sistem și dacă, într-adevăr, femeia a refuzat montarea brățării pe piciorul soțului, în cunoștință de cauză.

Ana Maria Munteanu Like

Cred cu fermitate că jurnalismul de calitate ar trebui să fie de neclintit. Pentru asta fac tot ce îmi stă în putință să scot la iveală adevărul din orice “poveste”.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Prețurile pentru sărbători v-au schimbat lista de cumpărături?
Observator » Evenimente » Tatăl tinerei ucise de soț, amendat de 3 ori pentru că a sunat la 112: Spuneau că nu au ce să-i facă