Video "Nu pot să cred aşa ceva". Reacţia unui şofer luat prin surprindere de scumpirile de la pompă
România intră, de azi, în tăvălgul scumpirilor. Niciun produs nu scapă de creşterea TVA, de la alimente, medicamente şi până la locuinţe şi vacanţe. Şi accizele se majorează cu 10%, în timp ce pensiile sunt taxate mai dur. Măsurile ar putea urca inflaţia spre 10%, iar primele efecte s-au văzut la pompă. Preţul carburanţilor a crescut deja cu 40 de bani pe litru.
De azi, cota standard de TVA creşte de la 19 la 21%. Asta înseamnă preţuri mai mari la majoritatea produselor şi serviciilor. Și cotele reduse se majorează. Mâncarea şi medicamentele se vor scumpi cu 2%.
Primele scumpiri au intrat în vigoare chiar de la miezul nopţii. Iar diferenţa s-a simţit la pompă. Benzinăriile au fost închise o oră şi jumătate pentru a aduce preţurile la zi. Cei care au vrut să-şi facă plinul pentru ultima dată la un preţ mai mic au fost puşi să aştepte. Asta în timp ce alţii au fost luaţi prin surprindere de modificări.
Angajat benzinărie: Se schimbă preţuri, se schimbă tot!
Şofer: Deci peste tot e problema asta?
Angajat benzinărie: Peste tot, la toate benzinăriile.
Şofer: Deci nu pot să cred aşa ceva.
După miezul noptii, preţurile carburanţilor au crescut instant. Benzina de la 6.91 de bani a ajuns la 7.33 de bani pe litru iar motorina, de la 7.41 la 7.81 de bani, o scumpire de 42 de bani pe litru pentru benzina, respectiv 40 de bani pentru motorina.
Pe lângă creşterea TVA, acciza la carburant creşte şi ea cu 10%. Guvernul a aprobat și creșterea prețului pentru rovinietă. Tariful pentru 12 luni va fi aproape dublu. "Asta e, n-am ce să fac. O să rup de la gură şi o să plătesc. Că e o necesitate".
Românii sunt resemnaţi cu noile scumpiri şi spun că-şi vor ajusta bugetele pentru a acoperi necesarul. În încercarea de a nu pierde clienţi, marile magazine au anunţat reduceri la unele produse.
"Mizăm pe o stabilitate totuşi şi acest lucru se întâmplă prin promoţii, oferte programe de fidelizare a consumatorilor puncte, carduri. Mizăm pe experienţă si profesionalismul colegilor care lucrează la vânzări", a declarat George Bădescu, preşedinte asociaţie mari retaileri.
De astăzi, vom plăti mai mult și pentru vacanțe şi mese la restaurant. Iar locuinţele sub 120 de metri pătraţi se vor scumpi cu 12%.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰