Video Opt români şi doi polonezi, aduşi în ţară de MApN din mijlocul infernului din Turcia
Tot mai mulţi români cer repatrierea din Turcia, în special studenţii care sunt la programe de studii în ţara devastată de cutremur. Opt dintre ei au ajuns azi noapte acasă, împreună cu doi polonezi. În total, 10 persoane au fost salvate de autorităţile române din zonele afectate de seismul produs la graniţa dintre Turcia şi Siria. Din fericire, până în prezent, autoritățile nu au transmis informații privind români care să se numere printre victimele cutremurului. Însă misiunile de salvare şi repatriere continuă. Alţi români vor ajunge în ţară în cursul zilei de azi.
Opt cetăţeni români s-au întors acasă noaptea trecută. Abia după ce au pus piciorul pe pământ românesc, au reuşit să răsufle uşuraţi. Trauma prin care au trecut este însă mare. Motiv pentru care au fost însoţiţi şi de un medic psihiatru care să le ofere sprijin.
Gabriel Diaconu - medic psihiatru: Ne aşteptăm ca următoarele ore, zile, să fie puţin turbulente. Nu pot să anticipez dacă persoana va compensa bine, va avea o sănătate mintală flexibilă, să facă faţă unui astfel de scenariu
Reporter: Cât de importat este pentru ei că au ajuns acasă?
Gabriel Diaconu - medic psihiatru: Cred că la momentul de faţă este acel lucru care le garantează în următoarele ore că în momentul în care sunt acasă vor fi în siguranţă
- Cutremur de 7,8 în Turcia. Mai mulți studenţi români au solicitat sprijin pentru repatriere, MAE intervine
- Răvăşitor: Un copilaş din Siria scos de sub dărâmături se bucură de banana primită în dar. Nu ştie...
- O femeie a născut sub dărâmăturile unei clădiri, în Siria. Mama și-a protejat bebelușul cu propriul trup,...
Studenţii români şi cei doi polonezi ajuns în ţară cu un zbor umanitar al MApN
Cei opt cetăţeni români - cinci studenţi şi trei cadre didactice - se aflau în Adana şi au solicitat să fie repatriaţi. Au ajuns în ţară cu un zbor umanitar al MApN. Printre ei, la bordul aeronvaei s-au aflat şi doi cetăţeni polonezi, care au fost cazaţi la un hotel din Bucureşti.
Raed Arafat - şeful DSU: Noi mergem pe ce ni se solicită. La acest moment am trimis exact ce s-a solicitat. Dacă vor fi solicitări suplimentare, vor fi analizate şi ce este în conformitate, cu ce ni se solicită acolo, noi îl trimitem.
În continuare, alte două zboruri de repatriere sunt programate pentru astăzi. Mai mulţi cetăţeni români, printre care studenţi şi profesori au cerut sprijin Ambasadei să se întoarcă în România. Printre ei va fi şi Ioana, o studentă plecată în Turcia prin programul Erasmus.
Ioana Alexe - studentă: Suntem nouă studenţi, şapte de la USAMV Bucureşti şi doi de la USAMV Timişoara. Suntem colegi, suntem prieteni, dar altceva e când ai familia lângă tine şi sunt rudele şi te îmbărbătează.
Cetăţenii români vor fi împărţiţi în două grupuri - unii vor ajunge tot cu o aeronavă Spartan, iar ceilalţi vor fi transferaţi cu un zbor comercial.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰