Video Oraşul din România în care trotuarul pune piedică trecătorilor. Cum a rezolvat Primăria problema
Un trotuar a stârnit o adevărată revoltă în Iași. Oamenii sunt indignați de modelul "special" ales de autorități. Vorbim despre un trotuar cu găuri, care pun piedică trecătorilor. De străbătut pe tocuri nici nu se pune problema. Autorităţile au răspuns prompt: au venit şi au astupat totul cu pământ.
Un trotuar banal a devenit un adevărat chin pentru ieșenii care sunt nevoiți, de un an de zile, să străbată această porțiune de drum. Pericolul stă la fiecare pas, căci găurile din interiorul pavelelor le pot pune piedică trecătorilor dacă nu sunt atenți. "Pantoful intră în locașurile acelea și e foarte incomod de mers și chiar mă uitam zilele trecute că mergeau copiii și se împiedică la totul pasul de ele. Poate ar trebui să gândim un pic din punctul ăsta de vedere mai mult", spune o femeie.
Ca să astupe găurile, dar și gura lumii, autoritățile au decis să toarne pământ peste ele
Drumul în cauză este prevăzut ca fiind spațiu verde, așa cum a și fost cândva. Însă după ce a fost transformat în potecă de trecătorii care îl foloseau drept scurtătură, autorătățile au hotărât să-l paveze. "Trotuarul se oprea la nivelul pământului. Întrucât în acea zonă a fost făcută o lucrare de utilitate publică, noi la sfârșitul acestei lucrări am venit cu aceste pavele tocmai ca să prelungim acest trotuar virtual, dar nu am putut să-i schimbăm destinația de spațiu verde și am venit cu pavele inierbate", a declarat Laurențiu Ivan, director Servicii Publice Iaşi.
Pe lângă disconfortul lor, oamenii au reclamant şi faptul că în interiorul pavelelor s-au strâns gunoaie. Ca să astupe găurile, dar și gura lumii, autoritățile au decis să toarne pământ peste ele. Probleme cu trotuarele sunt diverse în toată țara. La Timișoara, de pildă, mai mulți bolovani mari au fost plasați strategic pentru a împiedica şoferii care vor să parcheze pe trotuar. Iar la Galați, o familie a stârnit revoltă după ce a pus stăpânire pe trotuarul din faţa curții şi a montat limitatoare de acces.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
