Video Pericol pe drumul spre Poiana Brașov. Alunecări masive de teren au blocat traseul frecventat de turiști
Unul dintre cele mai frumoase locuri din inima naturii de la Braşov este afectat de o alunecare masivă de teren. Drumul care urcă din Pietrele lui Solomon către Poiana Braşov a fost parţial blocat de bucăţi uriaşe de stâncă. Mii de turişti circulau zilnic prin zonă, dar şi localnicii care ieşeau la alergat sau la o plimbare cu bicicleta. Nu este primul incident de acest fel. Autorităţile locale susţin că se vor ocupa de problemă.
Alunecările de teren au avut loc într-o zonă intens circulată de turişti. Şi nu numai. Zilnic, zeci de localnici fac plimbări pe acest drum, pe jos sau cu bicicleta.
Turist: Urcăm cu bicicleta exact pe aici şi mă uitam acum că nu mai putem. Urcăm des.
Reporter: Câd de des circulaţi pe aici? Să zic o dată pe săptămână, în weekend.
Turist: Ocolim. Sunt variante alternative fie prin partea stângă, fie pe dreapta.
Turist: De două ori pe lună venim în Bucegi. Venim la Tâmpa, la telecabină, urcăm pe serpentine sub telecabină.
Turist: Era sănătate curată oricum, mergeau o grămadă de turişti pe aici cu bicicletele.
Autorităţile locale spun că bucăţile care au căzut provin dintr-o rocă îmbătrânită, cu multe crăpături, care s-a fisurat din cauza fenomenului îngheţ-dezgheţ. Fragmentele de piatră au blocat parţial şi albia Văii cu Apă.
Două valuri succesive de alunecări de teren au distrus joi şi respectiv vineri stânca numită Sfinxul şi au blocat drumul care urcă de aici, din Pietrele lui Solomon, în staţiunea Poiana Braşov cu o cantitate uriaşă de blocuri de stâncă.
"Nu ştiu dacă putea fi prevenită situaţia aceasta.
Cine s-ar fi putut ocupa să taluzeze sau să facă o protecţie probabil, pentru că se pot întâmpla nenorociri, inclusiv cu turişti pe munte", spun oamenii.
"Va trebui să intervină o firmă de specialitate pentru înlăturarea acestei cantităţi de piatră, care va trebui mărunţită ca să poţi să o manipulezi şi cărată de aici", spune Barabas Laszlo, administrator public Braşov.
Iar acesta nu este primul incident de acest fel din 2026. La sfârşitul lunii ianuarie, dintr-un alt versant s-au desprins blocuri mari de stâncă, iar o staţie de transport în comun a fost distrusă şi o balustrada de pe un drum turistic avariată.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
