Polițist din Capitală în misiune, lovit de un autoturism. Dirija traficul la George Coșbuc
Un polițist de la Brigada Rutieră a fost lovit de o mașină în timp ce dirija traficul în zona Rond George Coșbuc din București, vineri seara, potrivit Mediafax. Agentul, în vârstă de 24 de ani, a fost transportat la spital.
Incidentul s-a produs în jurul orei 18.15. Conform primelor informații, șoferul unui autoturism, un bărbat de 37 de ani, a virat la stânga dinspre Bd. Libertății spre Bd. Regina Maria și l-a acroșat pe polițistul aflat în intersecție pentru fluidizarea traficului.
Agentul era echipat regulamentar
Brigada Rutieră precizează că agentul era echipat regulamentar și purta elemente reflectorizante.
Polițistul rănit a fost preluat de echipajul medical și dus la spital pentru îngrijiri de specialitate. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost zero.
Cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰