Video Poliţist din Iaşi, acuzat de logodnică că a bătut-o până la leşin. Nunta urma să aibă loc peste o lună
Un poliţist de la Serviciul de Intervenţii Speciale din Iaşi este acuzat de violenţă domestică de femeia cu care urma să se căsătorească peste o lună. Iubita lui spune că ar fi fost lovită până când a leşinat de bărbatul care era beat.
Conflictul dintre cei doi a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute pe fondul consumului de alcool. Tânăra susține că, la un moment dat, bărbatul, care avea des accese de gelozie și devenea violent cu ea, a lovit-o. Mai întâi, a luat telefonul mobil ca să nu poată să sune la 112, iar apoi a lovit-o cu pumnii și picioarele în zona abdomenului și ar fi strâns-o de gât. De asemenea, spune ea, a fost obligată să rămână în locuința acestuia fără să se poată apăra.
În cele din urmă, chiar el a fost cel care a sunat la 112, timp în care tânăra a reușit să plece din apartamentul conjugal. Apoi s-a întors pentru a oferi o declarație polițiștilor, dar înainte să ajungă acolo, bărbatul ar fi spus că oricum nu-i poate face nimic pentru că sunt colegii lui cei care au venit în apartamentul respectiv. Tânăra a decis să ia un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, despre care susține că nu este la primul episod violent de acest gen.
Acum s-a deschis în acest caz atât un dosar penal pentru loviri și alte violențe, dar și pentru lipsire de libertate,după ce a fost închisă în apartament. Mai mult decât atât, și cei de la IPJ Iaşi vor face o anchetă internă cu privire la comportamentul respectivului angajat de la serviciul de acțiuni speciale. Bărbatul susține, însă, că și el ar fi fost agresat de tânără, că și ea ar fi consumat băuturi alcoolice în seara respectivă și că tot ceea ce face acum o face pentru a se răzbuna pe el.
Dacă ești victima violenței domestice, sună la 0800 500 333, linie telefonică non-stop și gratuită, sau la Serviciul de Urgență 112.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰