Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un polițist a salvat o tânără care voia să se arunce de pe pod, în Reșița

Aflat în timpul liber cu familia, Gabriel, un polițist încadrat la Sectorul Poliţiei de Frontieră Naidaş – I.T.P.F. Timişoara, a a salvat o tânără care voia să se arunce de pe un pod, în Reșița.

de Veronica Micu

la 09.08.2020 , 16:38

Un polițist a salvat o tânără care voia să se arunce de pe pod, în Reșița Un polițist a salvat o tânără care voia să se arunce de pe pod, în Reșița - lyberti.com / imagine ilustrativă
  • Gabriel s-a apropiat de tânără și, într-un moment de neatenție al acesteia, a prins-o de braț și a îndepărtat-o de balustradă.
  • Fata a fost preluată de o ambulanță și transportată la spital.

S-a întâmplat sâmbătă seara, în jurul orei 17.30.

Agentul a văzut o fată pe marginea balustradei podului de pe râul Bârzava, care părea decisă să-și curme zilele. 

Fără să ezite, Gabriel s-a apropiat de tânără și, într-un moment de neatenție al acesteia, a prins-o de braț și a îndepărtat-o de balustradă.

Articolul continuă după reclamă

Apoi, a încercat să o liniștească.

La scurt timp, fata a fost preluată de o ambulanță și transportată la spital, pentru a i se acorda îngrijiri de specialitate.

Întreaga întâmplare a fost povestită de colegii polițistului, într-o postare pe pagina de Facebook Poliţia de Frontieră, Timişoara:

"În data de 08.08.2020, în jurul orei 17.30, un polițist de frontieră, încadrat la Sectorul Poliţiei de Frontieră Naidaş – I.T.P.F. Timişoara, aflat în timpul liber împreună cu familia, în localitatea Reşiţa, judeţul Caraş Severin, a observat o tânără care se afla pe marginea balustradei unui pod peste râul Bârzava, dând semne evidente că intenționa să se arunce în apă.

Imediat, colegul nostru s-a apropiat, precaut, de tânără şi într-un moment de neatenţie al acesteia a reuşit să o prindă de braţ şi să o îndepărteze de pericol. Agentul a discutat cu tânăra pentru a o linişti până la sosirea echipajelor de poliţie şi al unui echipaj SMURD. Aceasta a fost preluată în scurt timp de către o ambulanţă, în condiţii de siguranţă, pentru a i se acorda îngrijiri medicale de specialitate.

Ieri, tânăra în vârstă de 20 de ani a primit o nouă şansă la viaţă, datorită lui Gabriel, care a intervenit cu operativitate.

Mulţumim colegului nostru pentru atitudinea proactivă şi spiritul civic al acestuia şi suntem mândrii că avem asemenea persoane printre noi!".

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Un polițist a salvat o tânără care voia să se arunce de pe pod, în Reșița